Creativitatea vestimentară a participanţilor la festivalurile medievale atinge, nu de puţine ori, cote notabile.
Participarea la un festival medieval poate presupune, cel puţin pentru oamenii care îndrăgesc astfel de manifestări, costumele de epocă. Chiar dacă materialele şi modelele nu sunt întotdeauna similare cu cele la care fac trimitere, creativitatea atinge, nu de puţine ori, cote notabile. Faptul de a ne face costume pe care urmează a le purta în festival(uri), reprezintă, dincolo de alte diverse motivaţii aplicate, un text care vorbeşte despre cum ne vedem, dar şi despre cum suntem cu adevărat. Poza corespunzătoare acestui text a fost făcută la Sighişoara, în 2008, cu aproape şapte ani în urmă, dacă ne raportăm la prezentul scrierii rȃndurilor de faţă. Dincolo de cele afirmate, cum nu haina îl recomandă pe om, membrii Nomen Est Omen se întreabă retoric ce mai fac Andreea şi celelalte frumoase fete din imagine.
Andreea face bine. :))
A renunțat la fantasy-ul cu arome medievale și s-a apucat de reenactment-adică de reconstituire istorică. Își coase de mână haine după modele medievale regretând mereu că materialele nu pot fi întotdeauna autentice.
Am părăsit ideea de “domnițe și prințese” și am abordat roluri mai comune în evul mediu: nevastă de negustor sau spălătoreasă de campanie.
Poate cu mai puțină imaginație, dar cu satisfacția lucrului bine făcut:
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=709369752487123&set=pb.100002423142334.-2207520000.1426756337.&type=3&permPage=1
Bine te-am regasit, Andreea!
Am apreciat intotdeauna calitatea lucrurilor facute de tine, fie ele in domeniul fantasy sau reenactment (desi, fara suparare, prefer reenactment 🙂 )
Si eu incerc, in realizarea costumelor, sa pastrez linia autentica cat de mult imi permite oferta de materiale de pe piata, priceperea, timpul si nu in ultimul rand bugetul 🙂
Sper sa ne vedem curand pe la vreun festival, pentru a-ti admira si pe viu creatiile.
Mi-ai făcut chef de cusut. :))
Acum, că am dat de reconstituirea istorică, încerc sa țin linia, și pentru mine, și pentru partenerul meu, și pentru cei pe care îi pot influența. 😀
Uite cum arată fetele “mele” acum:
https://scontent-vie.xx.fbcdn.net/hphotos-xpa1/t31.0-8/10539152_709875029103262_6577008636746104752_o.jpg
Super! In linia asta mi-ar placea sa-i vad costumati pe toti participantii la festivaluri. Uite, pe panourile astea de pe Pinterest am adunat linkuri care sa ma inspire si pe mine. Am atatea planuri in minte…. 🙂
https://ro.pinterest.com/samarineanca/medieval-lady/
https://ro.pinterest.com/samarineanca/medieval-man/
https://ro.pinterest.com/samarineanca/medieval-leather/
https://ro.pinterest.com/samarineanca/renaissance/