Crăciun Medieval, versiune gastronomică

Craciun Medieval, meniu boieresc.


Craciun medieval - Fasole cu ciolan

Gustul omului este mare boier – proverb (foto: Mihai Plămădeală)

Anumite lucruri nu se vor schimba niciodată, unul dintre acestea fiind ciolanul afumat cu fasole, combinaţie gastronomică asociată în Europa Centrală şi de Est cu sărbătorile de iarnă, fel de mȃncare consumat fără îndoială în Evul Mediu cu aceeaşi bucurie ca şi în zilele noastre. Membrii formaţiei Nomen Est Omen au păstrat în memorie, în jurnal şi în albumul foto ceea ce reprezintă pentru ei însăşi ideea de fasole cu ciolan. Acţiunea s-a derulat la Sighişoara, la Casa cu Cerb, cu ocazia unui festival numit Crăciun Medieval. Maestrul bucătar, licenţiat în fazan umplut cu fructe coapte şi vită în sos de cafea, a mărturist ulterior că pentru o iahnie reuşită “fasolea se spală şi se pune la înmuiat în apă rece în jur de opt ore. Ciolanul afumat, se lasă şi el într-un vas mare acoperit cu apă rece cam tot atȃta timp, cu menţiunea că apa trebuie schimbată după patru ore. Aceste pregătiri trebuie făcute seara, pentru ca mȃncarea să poată fi gătită a doua zi, odată cu punerea ciolanului la fiert într-un vas mare cu foi de dafin şi cimbru. În paralel, se fierbe fasolea, cȃteva clocote, după care apa este aruncată şi se completează cu apă rece, moment în care se adaugă un păstârnac întreg, spălat şi răzuit de coajă. Vine apoi rȃndul unui sos preparat separat cu cepe toacate mărunt şi morcovi daţi pe răzătoare, amestec călit în ulei încins. Când ceapa devine transparentă, se adaugă roşiile tocate sau bulionul, sarea, după gust, şi piperul. În efemerul moment în care boabele de fasole au fiert pe jumatate se combină cu ciolanul şi se lasă să fiarbă împreună. Este greu de estimat un anume timp, deoarece întreaga poveste depinde de fasole.” Lucrurile bune necesită timp şi pricepere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *