Dans de societate la un festival medieval.
Dure toute la vie (foto: Anca Dobre)
Dansul de societate îşi găseşte, istoric şi artistic vorbind, o formă ideală de manifestare în cadrul balurilor. Până la a deveni gen de eveniment, cuvântul bal provine din latinescul ballare, care înseamnă a dansa. Termenul a fost derivat în spaniolă și portugheză în bailar, engleza și catalana au adoptat cuvântul ball, în timp ce italiana a mers pe varianta lingvistică originală, ballo. Dincolo de aceste consideraţii etimologice, Nomen Est Omen a inclus în repertoriul său o piesă sinonimă cu însuşi dansul: Ballo del Granduca. Titlul iniţial al compoziţiei din 1589, Oh che nuovo miracolo, a fost schimbat ulterior cu Aria di Fiorenza o Ballo del Granduca, piesa fiind inclusă de Emilio de’ Cavalieri în comedia de mare impact din 1592, La pellegrina, pusă în scenă cu ocazia nunţii lui Ferdinando I de’ Medici cu Cristina di Lorena. Varianta aceasta de bal (muzical) a cunoscut notorietatea în Europa vremii, constituindu-se în sursă de inspiraţie pentru compozitori precum Adriano Banchieri, Giovanni Girolamo Kapsberger sau Jan Pieterszoon Sweelinck. În fine, Nomen Est Omen s-a intersectat la un festival medieval (şi renascentist) dintr-o cetate transilvană cu un grup de dans (şi bune maniere) pentru ai cărui membri riscul durerii pricinuite de dragoste este asumat în favoarea bucuriei de exprimare în public.
