În Evul Mediu, în funcţie de perioadă şi de regiune, femeia îndeplinea mai multe funcţii, ea putând fi mamă, soţie, lucrătoare în agricultură, meşteşugară, călugăriţă, nobilă, chiar regină “plină”, acolo unde nu funcţiona Legea Salică, care oferea acest drept exclusiv bărbaţilor. Despre cea mai veche meserie din lume nu este cazul să dezvolt subiectul în contextul dat. În lumea festivalurilor medievale de astăzi femeile pot fi şi face orice îşi doresc, cu menţiunea că, de cele mai multe ori, prestaţiile doamnelor & domnişoarelor sunt peste cele ale bărbaţilor, de la mânuitul arcului şi al spadei, până la acela al instrumentelor muzicale. Cel puţin în materie de dans, nu există nici un echivoc. În Nomen Est Omen, de-a lungul timpului, a fost cel puţin o fată, dacă nu două sau trei, în acelaşi timp, pe aceeaşi scenă, însă ceea ce a contat şi contează nu este numărul.