Festival Medieval / Note & Impresii

Festival medieval: Valentin, Mihai, Anca, Alexandra

Valentin, Mihai, Anca, Alexandra (foto: J.J. Roan)

De-a lungul a douăzeci şi trei de ani de activitate, Nomen Est Omen a  întreprins sute de turnee, ceea ce înseamnă că a stat, pe durata acestora, de tot atâtea ori în hoteluri, pensiuni, camere de oaspeţi şi aşa mai departe. Unele cazări au fost de cinci stele, cum s-a întâmplat în martie 2017 în Beijing, altele de nici o stea, un exemplu grăitor fiind turneul din 2006 din Caransebeş, unde din două nopţi, prima a fost petrecută de formaţie într-un cămin de liceu, din cauza unor rezervări făcute înainte de organizarea respectivului festival (toate camerele de hotel fuseseră ocupate de invitaţii celor câteva zeci de nunţi desfăşurate în oraş în acea zi de sâmbătă). În 2017, experienţa cu căminul a fost reeditată la Târgu Neamţ, din motive cumva asemănătoare; în principiu, conferinţe, team building-uri şi bineînţeles, nunţi. Atmosfera a fost însă extraordinară, festivalul, reuşit şi buna dispoziţie, pe măsură. În jurnalul trupei au rămas consemnate, la rubrica dedicată unor astfel de considerente, nu mai puţin de cinci produse culinare locale, care, din punctul de vedere al protagoniştilor, nu îşi au concurenţă în întreaga lume.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *