Marcel Sâpcu (Lupus Dacus), prieten al formaţiei Nomen Est Omen şi excelent muzician.
Marcelino Pan y Vino este un film prezentat la cea de-a opta ediţie a Festivalului de la Cannes, în 1955. Fără vreo altă legătură cu pelicula lui Ladislao Vajda, în afară de cea onomastică, Marcel Sâpcu, colegul de la formaţia Grafic, transformată ulterior în Lupus Dacus, este deopotrivă bun prieten al ansamblului Nomen Est Omen şi un excelent muzician. Prin turneele în care s-au intersectat amintitele trupe, membrii componenţi au mâncat cu siguranţă pâine, poate chiar prea multă, ca rezultat indirect al generozităţii organizatorilor, dar nu suntem siguri că au consumat vreodată şi vin (împreună). Băuturi precum bere, vodcă, whiskey, cognac, rom, gin, absint, biter, fernet, sake, vermut, pălincă, ouzo, grappa, tequila, rachiu, secărică sau chiar şampanie, ştim că (fără a fi amestecate şi în cantităţi rezonabile) au făcut obiectul unor gathering-uri culturale, dar nu ne amintim nimic privitor la vin.