În imaginea însoţită de aceste rânduri sunt imortalizate Anca şi Olga, înaintea unui spectacol din Tergnier, undeva în nordul Franţei. Dacă pentru public, reprezentaţiile se rezumă la timpul fizic în care se desfăşoară acestea, pentru performer, actor sau muzician, nu există practic o limită între repetiţii, pregătire concretă a spectacolelor, aşteptare, analize finale şi prestaţia în sine. Călătoria, cazarea, mesele luate, locurile vizitate şi tot ceea ce se întâmplă într-un turneu, fac parte cumva şi ele din show-urile susţinute, care durează de regulă în jur de o oră. În cele două săptămâni petrecute în Picardia am fost, în afară de Tergnier, în Saint-Quentin, Soissons şi Gauchy, locuri în care s-au întâmplat o mulţime de lucruri. Toate acestea se înscriu într-o logică mai largă decât cea a proiectului cultural în care s-au desfăşurat, o logică a poveştii începute în 1995, la Festivalul Medieval de la Sighişoara, momentul zero al trupei şi brand-ului Nomen Est Omen.