Nomen Est Omen şi Teatrul Ariel din Râmnicu Vâlcea – colaborare la Sighişoara şi Sibiu.
În 1995, formaţia Nomen Est Omen a interpretat live, în cadrul Festivalului de Artă Medievală de la Sighişoara, muzica pentru un spectacol al trupei Ariel din Râmnicu Vâlcea, devenit între timp Teatru Municipal. Joncţiunea s-a petrecut la faţa locului, în urma unor discuţii purtate la micul dejun (margarină, gem, pâine neagră şi ceai, evident, după buget), moment în care s-au pus bazele colaborării ad-hoc menţionate. Trupa de atunci a prezentat două spectacole, Angajare de clovn, de Matei Vişniec şi încă o piesă, despre Maria Tereza, în cadrul căreia a cîntat ansamblul bucureştean. Zece ani mai târziu, în cadrul Festivalului Cetăţi Transilvane din Sibiu, Nomen Est Omen a concertat în curtea interioară a Muzeului de Istorie, într-un decor cu şevalete şi tablouri butaforice instalat pentru piesa Teatrului Municipal Ariel, Giocondele, spectacol regizat de Brigitte Louveaux. Conform unor surse din interior, Larisa Pop şi Marian Gorovei (violoncel şi vioara) au fost deosebit de încântaţi de jocul actorilor, iar Dragoş Schenkel (percuţie) a remarcat regia. Mihai Plămădeală i-a spus părerile sale Doinei Migleczi ulterior, la o cafea. În fine, cele câteva poze de atunci au fost făcute de un coleg de breasă, de la formaţia Aeternum din Sibiu.