În 1995, când am iniţiat proiectul Nomen Est Omen, nu m-am gândit mai departe de vara acelui an, respectiv de festivalul de la Sighişoara, singura manifestare de gen din România acelor vremuri. Timpul a trecut iar traseul formaţiei a fost, pot spune astăzi, unul sinusoid ascendent. Fără a minimaliza şi în nici un caz a mă fi inspirat din ceea ce voi relata, în faţa terasei Argentin din Bucureşti (vis a vis de Club A), unde îmi beau cafeaua în zilele favorabile din punct de vedere meteorologic, parchează în mod constant o maşină a unui magazin de tip happy hippie pe care scrie “lucrurile bune vin dacă le aştepţi / nu renunţa la vise, cândva o să regreţi”. La fel de profund şi adevărat ca “dragostea e un lucru mare”! Cert este că anul 2020 marchează un sfert de veac de existenţă a unei formaţii şi unui brand sinonime cu muzica medievală & renascentistă din ţara noastră.