Saltarello, următorul album Nomen Est Omen.
În general vorbind, anumitor lucruri le este sortit să iasă, altora nu, cel puţin nu în orice moment. Uneori poate fi prea devreme, alteori, prea târziu. Altfel spus, există un timp pentru toate, dar aceasta este o altă discuţie. În 2016, Nomen Est Omen intenţiona să imprime materialul pentru un CD, intitulat ReFirst, proiect care presupunea abordarea pieselor care intraseră cu douăzeci de ani înainte pe primul album. Lansarea urma să aibă loc la Sighişoara, ca şi în cazul precedent, iar piesele ar fi trebuit să cunoască formula optimă de interpretare şi înregistrare. Festivalul de la Sighişoara a fost anulat, dar independent de acest fapt, imprimările nu au ieşit aşa cum şi-ar fi dorit protagoniştii, presiunea artistică fiind uriaşă. Proiectul a fost aşadar stopat în faza de post procesare, când toate căile de atac ale anulării s-au epuizat, cu o săptămână înainte de data anunţată. Drept urmare, albumul ReFirst mai are de aşteptat. Între timp, s-a configurat în repertoriul Nomen Est Omen un program de 60’, bazat pe saltarello-uri, estampie-uri şi gigue-uri, program destinat concertelor în aer liber, care a fost foarte bine primit de public în festivalurile la care a fost prezentă formaţia în 2016. După Festivalul Cetăţi Transilvane din Sibiu, Nomen Est Omen a hotărât să înregistreze şi să editeze un album cu acest material, album care se va intitula Saltarello. Pe copertă vor apărea portrete ale celor patru protagonişti, capturate la Sibiu, în ultimele patru ediţii la care au fost prezenţi.