Concertele susţinute de Nomen Est Omen în toamna anului 2018 la Teatrul Scena au reprezentat nişte momente pe cât de frumoase, pe atât de atipice. Prima dintre cele trei reprezentaţii a fost programată în paralel cu un concert de rock, desfăşurat pe scena mare, în colţul diametral opus al Cetăţii Târgu Mureşului. Deşi volumul sunetului de acolo era mai puternic decât cel cu care putea fi amplificată formaţia de muzică medievală, la scena din faţa teatrului omonim s-au adunat câteva sute de persoane, care au creat o atmosferă extraordinară. La concertul de a doua zi, desfăşurat la miezul zilei, pe un soare demn de o zi de vară, Nomen Est Omen a avut nişte spectatori de marcă: formaţia Hollóének, care avea o “fereastră” în programul MedievArtFest-ului (programele Nomen şi Hollóének au fost, spre încântarea publicului, bogate). În fine, filmările şi înregistrările din a treia zi, au adus în discuţie, datorită măiestriei sunetistului şi vibraţiei pozitive a protagoniştilor, respectiv atitudinii benevolente a publicului, ideea editării unui album de concert. Teatru bun, public dedicat, scenă frumoasă, plus o formaţie care a avut şansa de a se bucura de aceste daruri.