Preocupări intelectuale

Odată cu venirea verii şi cu implicita intrare a caniculei  în drepturi depline, spiritul ludic al (marilor) vacanţe îşi face simţită tot mai intens prezenţa.


Preocupari intelectuale

Mihai and Iulian Discarding Rules (foto: Anca Dobre)

Filă de jurnal: iunie 2012. O replică memorabilă din filmul lui Martin Brest, Meet Joe Black, spune că de moarte şi de Fisc, nimeni nu scapă. Cum despre aspecte financiare ar fi o glumă proastă să discutăm în vremuri(le) de criză (pe care le traversăm), ar rămâne de dezbătut (desigur, într-o manieră pozitivă) problema morţii, privită ca un posibil (şi mai mult decât atât, implacabil) accident în parcursul vieţii. Abordând naraţiunea de faţă dintr-un alt punct de vedere, odată cu venirea verii şi cu implicita intrare a caniculei  în drepturi depline, spiritul ludic al (marilor) vacanţe îşi face simţită tot mai intens prezenţa. În ideea celor menţionate anterior, Ordinul de Reconstituiri (non)Istorice Nomen Est Omen a pus în scenă, pe zgura stadionului (fost) Olimpia din Braşov, într-o manieră à la Monty Python, câteva momente din filmul lui Terry Gilliam, The Adventures of Baron Munchausen, în care moartea, cu a sa coasă, îl urmăreşte pe bravul baron, în timp ce acesta călăreşte ghiuleua, se află în burta balenei, sau zboară spre lună. Calul de lemn pe roate şi coasa butaforică au fost împrumutate de Iulian şi Mihai din recuzita Cavalerilor Ţării Bârsei. Accesoriile amintite fuseseră create pentru delectarea publicului foarte tânăr, fapt ce nu exclude în mod automat folosirea lor în scopuri profund intelectuale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *