Publicul Sighisoarei este pe cât de divers, pe atât de constant în ceea ce priveşte “compoziţia” sa internă. Ediţiile festivalului medieval se succed, dar publicul pare să fie mereu acelaşi.
Public văzut de pe scenă – Soundcheck Nomen Est Omen (foto: Mihai Pălmădeală)
Sighişoara este unul dintre acele locuri în care dacă ai pus piciorul, respectiv dacă ai intrat în cetate pe sub Turnul cu Ceas, cu siguranţă vei reveni. Extrapolând, cei care au fost prezenţi la măcar una dintre cele douăzeci de ediţii ale Festivalului Medieval (organizate până în 2012), poartă în suflet pentru tot restul vieţii spiritul acestui tip de manifestare artistică şi socială. Se spune că omul sfinţeşte locul, dar uneori se întâmplă şi faptul magic ca energia pozitivă a locului să se împartă (fără a se divide) celor care au disponibilitatea afectivă de a o recepta. Publicul Sighişoarei este pe cât de divers, pe atât de constant în ceea ce priveşte “compoziţia” sa internă. Ediţiile se succed, la fel şi organizatorii ori participanţii, dar publicul pare să fie mereu acelaşi. Noul şi vechiul coexistă aici nu doar în mod paşnic, ci şi logic.
