Timbre medievale

Timbre medievale în colecţia Nanashi No Gombe de la Fukushima.


Timbre medievale

Cine te iubeşte, nu se iscăleşte (foto: Anca Dobre)

Pentru realizarea primei serii de mărci poştale înfăţişând persoane & personaje din muzica medievală şi renascentistă a scenei româneşti de gen, Nomen Est Omen a apelat la serviciile graficianului francez Jean Dupont, cunoscut în mediile artistice de la Quebec drept Jos Bleau. De partea efectivă a producţiei s-a ocupat personal Mario Rossi, avându-l drept consultant pe Pinco Pallino (împreună cu echipa sa de şoc, formată din Tizio, Caio şi Sempronio). Spaniolii Fulano y Mengano în consens cu ruşii Ivanov, Petrov i Sidorov au criticat hârtia specială aleasă, adezivul folosit, dar şi denominarea mărcilor. Totuşi, Vasya Pupkin a afirmat pe Internet că “este vorba despre cele mai bune alegeri posibile”. În lume se mai găsesc astăzi doar cinci din cele şase timbre ale seriei, matriţa pentru coliţă dispărând odată cu arderea hardului de 1 tera pe care era stocată. În fine, primii posesori ai artefactelor filateice comentate au fost Ola şi Kari Nordmann, câştigători ai licitaţiei Nomen Est Omen în faţa lui Ahmet-Mehmet, graţie celebrului agent John Doe. Ulterior, Sarý Cizmeli Mehmet Aga a achiziţionat artefactele poştale la o sumă de 3,14 ori mai mare decât cea de adjudecare. În prezent, nu este exclus ca valoroasele timbre să se găsească în colecţia Nanashi No Gombe de la Fukushima.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *