Soprano & Base

Copiii sunt viitorul ţării, iar viitorul sună bine (cel puţin aşa ne place să credem). Solicitată de către părinţi să facă poze cu o mulţime de copii, în calitate de zână, personaj de basm, animatoare ori actriţă ca cele de prin Mall-uri, Nomen Est Anca a făcut la un moment dat un schimb magic cu o fetiţă din Sibiu: i-a dat toba şi a luat în schimb fluierul său. Au rezultat douăzeci de secunde de muzică a sferelor şi o poză frumoasă. După momentul artistic, copiii s-au dus probabil la culcare, visând că vor creşte mai repede, iar noi ne-am dus la Bufniţa, unde am mâncat clătite cu vanilie - minunate precum Dumbrava lui Sadoveanu.

Capcana Mercenarilor

Sibiu, august 2011, filă de jurnal: Întîlnirea cu Emil Hartmann din faţa hotelului Ibis, fostul Conti(nental), a reprezentat fără nici un echivoc evenimentul care ne-a adus aminte de filmul regizat cu patru decenii în urmă de Sergiu Nicolaescu, Capcana Mercenarilor. Unul dintre mercenarii de atunci, cel mai frumos, deştept şi puternic, astăzi om de teatru / film şi maestru de scrimă artizanală undeva prin Germania, este însuşi Emil. Filmul de odinioară (parcă) începe sau se termină cu el. Nomen Est Mihai nu se mai văzuse cu nobilul Hartmann de vreo şapte ani, când formaţia a purtat, într-o serie de concerte, costume şi veşminte din trecut puse la dispoziţie de domnia sa. Bucuria revederii a fost sinceră, dezinteresată şi în acelaşi timp cu garda ridicată, conform vanităţii infinite a celor doi.

Sighişoara Strikes Again

În vara anului 2011, Nomen Est Omen a venit în Cetatea Sighişoarei pentru realizarea unui clip cu piesa Packington’s Pound. La faţa locului formaţia l-a întâlnit pe vechiul şi bunul prieten, Cavalerul Nicola de Severin, care a fost solicitat să apară câteva secunde într-un cadru cu trupa, în dreptul Bisericii Mănăstirii Dominicane, filmat de pe platforma Turnului cu Ceas, de către (însuşi) amicul Victor Velculescu, din perspectivă aeriană. "Dublele" au ieşit bine, atâta doar că armura lui Nicola şi costumele muzicienilor proveneau din perioade istorice diferite. Un mic detaliu care a scăpat, dar lucrurile nu sunt atât de grave precum par: postmodernismul va oferi cu siguranţă, la un moment dat, soluţia de a se folosi materialul, în context artistic. Până atunci, Nomen Est Mihai a publicat în Observator Cultural, nr. 586, din august 2011, o poză cu nobilul cavaler.

Bizarerie la Bizere

O sintagmă de mare profunzime spune că cel aflat în vârful unei scări nu este atât de jos precum cred cei de la sol. Extrapolând, când te afli pe scenă trăieşti un sentiment diferit de cele pe care le poţi încerca din postura de audient. Nomen Est Omen a participat în 2009 la un proiect cultural (iniţiat de Muzeul de Arheologie şi Istorie Arad) în Bizere - Frumuşeni, unde a fost descoperită o mănăstire benedictină atestată încă din secolul al XII-lea. Evenimentul, dublat de un bâlci, a adunat un public alcătuit (cu predilecţie) din oamenii locului, aşa-zişii ţărani, câţiva arheologi, o televiziune, ceva autorităţi locale, poliţistul Pamela şi deloc în ultimul rând, o frumoasă fată venită special din Timişoara, care ştia Nomen-ul din anii trecuţi, de la Sighişoara. Concertul a fost bine primit de cei prezenţi, aceştia răspunzând cu entuziasm la prestaţie, în special la ritm şi costume. Indiferent cât de ciudat le-a părut momentul artistic celor de la faţa locului, adevărata bizarerie de la Bizere a constat în cele văzute de formaţie, de pe scenă, un spectacol deopotrivă frumos, inedit şi de bun simţ.

Istoria celor treisprezece

S-au aflat la Alba Iulia, în timpul Zilelor Oraşului, ediţia 2009, treisprezece muzicieni, femei şi bărbaţi, stăpâniţi deopotrivă de acelaşi sentiment faţă de Evul Mediu şi Renaştere, toţi înzestraţi cu energia de a promova muzica de cameră în spaţii publice (adeseori neconvenţionale), îndeajuns de oneşti între ei pentru a nu se bârfi fără motive întemeiate, suficient de abili încât să treacă peste ce-i desparte şi să facă apel la ceea ce-i uneşte, dotaţi cu capacitatea de a ignora confuzia culturală a unora şi concurenţa neloială a altora, extrem de norocoşi încât să trăiască şi să se exprime profesional în România, la cumpăna dintre milenii. În sfârşit, pentru a nu priva acestă descriere (evident satirică şi deloc maliţioasă) de modelul sinoptic pe care l-a parafrazat, Istoria celor treisprezece, de Balzac, aceşti treisprezece oameni sunt astăzi atât de faimoşi, încât nu-i chip să scape de simpatia maselor şi mai ales a angajatorilor, nici pe străzi lăturalnice. Nomen Est Omen, Grafic şi Huniadi Cantores au luat cu acea ocazie poziţie, de la Alba până la Iulia, într-o poză de arhivă personală.

Oltenia privită din foaier

La finele anului 2010, când Nomen Est Omen a concertat la Filarmonica “Oltenia” din Craiova, dincolo de condiţiile artistice excelente, de interesul general pentru genul de muzică adus în frumosul târg de odinioară şi de publicul super OK, evenimentul principal, din punct de vedere subiectiv, a fost întâlnirea cu vechea prietenă a formaţiei şi a muzicii, Iulia Negrea, parte identitară din sufletul instituţiei pe care o reprezintă (sperăm să nu se supere nimeni!). Înainte de permiterea accesului în sală, Nomen Est Mihai şi-a îndeplinit un vechi vis: acela de a scana foaierul, preţ de câteva minute, din spatele tejghelei de la garderobă, totul sub privirile condescendente ale Iuliei. Ideea a fost activată cu plecare de la poezia lui Marin Sorescu, Craiova văzută din car, upload-ată printr-o serie de procese mentale lesne de ghicit. Dincolo de poezie şi de miza literară a acesteia, activitatea de garderobier îţi oferă extrem de rara posibilitate de a lua şi a da oamenilor lucruri care le aparţin şi de care au nevoie.

Ţară, ţară, vrem ostaşi!

Filă de jurnal: Septembrie 2011, Feldioara. Cavalerii Bogdan Bălăşcău al Ţării Bârsei şi Ioan de Siebenburgen, Paladin de Terra Medies, s-au întâlnit sub zidurile Marienburg-ulul (braşovean) cu muzicienii Nomen Est Omen, Mihai Plămădeală, Adelina Grosu şi Iulian Anghel. Un imaginar “detector de medieval” ar fi indicat activitate intensă; acul ar fi depăşit scala, iar dacă modelul n-ar fi avut scală, evident că display-ul s-ar fi blocat în poziţa “aprins”. Dezvoltând ideea “If History”, cu (fix) 800 de ani în urmă, când au venit în Transilvania, Cavalerii Teutoni trebuie să fi trecut pe nicăieri altundeva decât pe poteca unde s-au întâlnit “medievalii” menţionaţi mai sus, singura cale spre actualele ruine ale cetăţii construite între 1211-1225. Încălcarea interdicţiei de a ridica ziduri de piatră i-a costat pe cavalerii de odinioară plecarea, cu suspendarea de rigoare a privilegiilor, iar pe localnici, problemele cu pecenegii. Dacă cei cinci ar fi blocat calea de acces în secolul al XIII-lea, teutonii nu ar mai fi avut cum să plece iar istoria locului ar fi fost cu totul alta, asta dacă nu ar fi reuşit să străpungă lanţul uman din calea lor.

The Gladius Day - Ziua cu Gladius Dei

Nomen Est Omen i-a întâlnit pe (cei din Ordinul Cavalerilor) Gladius Dei pentru prima oară lângă Biserica din Deal de la Sighişoara, în 2008, în timpul unei şedinţe foto. Era una dintre primele lor apariţii publice de anvergură (grupul fiind constituit cu circa doi ani înainte). În urma joncţiunii amintite, Nomen Est Mihai avea să redacteze şi să publice în Observator Cultural, nr. 435 din august 2008, în articolul intitulat “Măştile Sighişoarei”, un paragraf despre Gladius. Revenind lângă Biserica din Deal, dincolo de frumuseţea nemărginită a fetelor şi de curajul debordant al băieţilor, se simţea în aer vibraţia pozitivă a începutului de drum. Cavalerii şi domniţele de pe malurile Cibinului aveau să parcurgă rapid treptele iniţierii, ajungând în scurt timp un ordin important pe scena aşa-zis medievală din România. În momentul scrierii acestor rânduri este de neconceput o configuraţie onorabilă de festival în spaţiul carpato – dunăreano - pontic fără luptele, armele, farmecele (feminine) şi focurile lor. Nomen consideră retroactiv că acea zi a fost “ziua Gladius”.

Muzicienii pe acoperişul fierbinte

În primăvara lui 2011, Lupus Corina & Sandu Dacus (din Arad) s-au întâlnit cu Nomen Est Anca & Mihai Omen la Bucureşti, pentru a discuta probleme existenţiale, a bea bere la halbă de 1 litru (la Curtea Berarilor, fostă Curte a Sticlarilor) şi a combate în privinţa superiorităţii mărcilor de flaut Armstrong, Dimavery sau Amati. Teme secundare de conversaţie au fost cartea regretatului Iosif Sava, Muzicieni pe acoperiş şi piesa lui Tennessee Williams, Pisica pe acoperişul fierbinte, după care s-a facut şi un film cu Paul Newman. Ca rezultat general a tot ce s-a băut şi discutat, Corina şi Mihai au făcut o şedinţă foto, evident cu flauturile preferate de fiecare, pe un acoperiş cât permitea anotimpul de fierbinte, din Piaţa Palatului. Diferenţa dintre copii şi oameni mari este, se pare, preţul jucăriilor.

Luminile rampei

Pentru cei care fac sporturi extreme, viaţa în afara riscului nu poate concura cu trăirile din timpul acţiunii. Acelaşi lucru se poate spune şi despre muzicieni, cu menţiunea că adrenalina îşi are ca sursă, în acest din urmă caz, prestaţia live. Publicul larg scanează cu competenţă scenele şi pe cei care le calcă, hotărând în doar câteva momente cum stau lucrurile. Pentru cei care cântă, problemele se pun în cu totul alţi termeni, deoarece evoluţia lor ţine de factori invizibili din afară. Dispoziţia monitoarelor, lungimea cablurilor, zonele de microfonie, stativele telescopice blocate prin folosirea benzii adezive pe post de şuruburi reglabile şi multe alte incidente perceptibile doar de insideri determină forma finală a show-ului. Cel mai romantic moment pentru cititorii de partituri este acela în care se aprind luminile frontale şi notele dispar în umbră, mai ceva ca la o eclipsă totală de soare. Pentru Nomen Est Omen, “luminile rampei“ sunt pe locul trei în topul belelelor, după prestaţiile unor sunetişti rafinaţi şi fenomenele meteo potrivnice, în cazul turneelor open.

When the Music's Over

Fiecare concert Nomen Est Omen îşi are propria sa istorie, începând cu repertoriul ales, locul de desfăşurare, publicul posibil, starea de spirit a muzicienilor, evenimentele scenice (care apar cam de fiecare dată) şi aşa mai departe. Dincolo de tot ce “a fost pus” în prestaţie, de cât a ajuns la adresanţi şi de feedback, sentimentul trăit la golirea sălii este, dacă nu imposibil, cel puţin dificil de exprimat în cuvinte, fără a apela la licenţe. După ce încetează muzica şi lumina se stinge, starea de spirit trăită de performer poate fi comparată, să spunem, cu audiţia coloanei sonore a unui film mut. Plonjând în prozaic, este ca şi cum l-ai asculta pe Jim Morrison la vârsta adolescenţei, în compania unei persoane dragi şi ar intra un părinte în cameră să-ţi spună să înveţi. Altă situaţie similară, de data aceasta fără legătură cu muzica, dar tot absurdă, ar fi să călătoreşti cu trenul pe ruta Bucureşti - Predeal cu bilet şi să nu vină naşul. Într-un cuvânt, dezolant, dar în acelaşi timp frumos şi bine în perspectiva momentelor “apolinice şi dionisiace” care urmează, de cele mai multe ori acompaniate de colegi de breslă şi organizatori.

De la un castel la altul

Din punct de vedere subiectiv, unele clipe nu se vor termina niciodată. După un concert susţinut în vara lui 2010 în biserica fortificata Michelsberg din Cisnadioara, atestată încă din 1223, Nomen Est Omen a interpretat o piesă în exteriorul incintei romanice, pe latura de sud, în timp ce publicul ieşea, după ultimul bis, pe uşa diametral opusă, aflată pe direcţia căii de acces în cetate. A fost un act spontan, fără vreo finalitate sau conotaţie conştientă. Două repere vizuale ale momentului reţinut în memorie ar fi iarba verde şi cerul albastru de atunci şi de acolo. Este vorba de fapt despre frumuseţea lumii înconjurătoare şi de bucuria de a trăi. După o cafea băută în pensiunea de la poalele dealului “cu ansamblul medieval”, Anca, Tania, Gabriela, Iulian şi Mihai au pornit mai departe spre Sibiu, Sighişoara, Bucureşti şi Ploieşti, pentru următoarele zece concerte.

Mâna şi fapta (foto: Marius Klimowicz)

Festivalul Sighişoara Medievală nu înseamnă doar programe artistice, scenografie şi animaţie. În cele două decenii de existenţă, cetatea a primit câteva sute de mii de oameni care au ţinut să vină special pentru evenimentul menţionat, din numeroase puncte de vedere fără echivalent la noi şi în întreaga lume. 99% dintre aceştia au fost şi sunt tineri. În cei maturi pot fi lesne recunoscuţi puştii de odinioară, pentru că cine a trăit măcar o dată atmosfera festivalului, nu se va mai bucura de replici ale acestuia şi va căuta să revină, de ce nu, măcar pentru a-şi activa amintirile frumoase. Între o piesă magistral regizată de Liviu Pancu (pentru a da doar un exemplu) şi un concert autentic Nomen Est Omen, a împleti codiţe unei fete frumoase, a-ţi “bate” un tatuaj reversibil la un tip cu bicepşi de oţel, a cânta pe străzile înguste, a flirta nevinovat în ideea rafinată că poate iese ceva sau a căuta pe la tarabe brăţara ideală, reprezintă unele dintre acele bucurii simple şi ieftine, pe care, dacă nu-ţi sunt date, nu le poţi cumpăra cu toţi banii din lume.

Corte dei Miracoli

Unul dintre turneele medievale ale formaţiei Nomen Est Omen din anul 2009 a presupus concerte în ambianţa unor castele lipsite de fonduri pentru restaurare şi întreţinere, evident susţinute cu speranţa vie a sensibilizării opiniei publice în general şi a factorilor de decizie în particular. Reprezentanţi ai acestora din urmă mai degrabă nu au fost, în schimb oamenii de la faţa locului, cei mai mulţi localnici, au empatizat în adâncul sufletelor lor cu muzica pe care au auzit-o. Deşi îşi însoţesc bucuriile şi tristeţile cu alte cântece decât cele medievale şi renascentiste, sătenii, paznicii, oamenii “de la tehnic”, copii orfelinatelor sau pacienţii sanatoriilor din proximitate, cu toţii au evocat la finele concertelor, poveşti cu domniţe, cavaleri, nobili, dueluri şi baluri, cunoscute în principiu din surse TV. Preţ de câteva ore, curţile de odinioară s-au întors la viaţă, prin miracolul unei muzici al cărei farmec nu s-a estompat odată cu trecerea veacurilor, precum castelele ce îşi chemau odinioară, din patru zări, menestreii.

All Around My Hat

În lumina acelui august 2009, Nomen Est Anca a luat hotărârea că pălăria pe care şi-a făcut-o după ultima modă burgundă din secolul al XIV-lea este prea înaltă şi ascuţită. Lăsând la o parte faptul că atrage toate privirile, la vânt puternic, vălul transformă obiectul vestimentar în corabie cu pânze. Astfel, un concert la New York ar însemna mai degrabă escapadă atlantică decât mostră de artă medievală europeană. Aşadar, dacă lumea din jurul pălăriei nu poate fi schimbată, înseamnă că trebuie schimbată însăşi pălăria. Consideraţiile de mai sus reprezintă o interpretare liberă şi formală a trei “poveşti” fără nici o legătură una cu alta: romanul lui William Faulkner, Lumină de august, piesa formaţiei Steeleye Span, All Around My Hat şi The Sorting Hat (originally belonged to Godric Gryffindor) din Harry Potter.

După melci

În timpul filmărilor pentru clipul Packington’s Pound, regizat de celebrul Victor Velculescu, Nomen Est Adelina a găsit un melc, motiv pentru care, după cum era şi normal, lucrul a fost oprit mai multe ore, atât cât trebuie pentru un descântec adevărat, cu coarne “boureşti”, cu dus la Dunăre, cu apă tulbure etc. Este drept că Iulian, Victor şi Mihai au băut între timp o cafea, Gisela şi Anca un suc de portocale, respectiv de piersici şi Adelina şi-a pudrat nasul, dar pauza de melc a fost consemnată ca atare în istoria neoficială a formaţiei. Ţinând cont că acţiunea s-a petrecut departe de lumea dezlănţuită, în Sighişoara anului 2011, la Biserica din Deal, evenimentul a fost dominat de un spirit pozitiv, întârzierea neafectând pe nimeni, cu atât mai mult cu cât “dublele” trase cu acea ocazie, la data redactării textului de faţă, în aprilie 2012, îşi aşteaptă cuminţi rândul pe un hard. Cel mai important fapt este că nu ne-am apucat încă de montaj. Dacă cineva are de comentat ceva în privinţa vitezei melcilor, îl asigurăm că se înşeală profund. Un clip se realizează mai lent.

Festival medieval la Sibiu

În august 2008, cetatea transilvană Sibiu a rezistat atacului ecvestru demonstrativ, desfăşurat “strategic” la ora amiezei în a doua zi a festivalului medieval, de către un grup de distinşi cavaleri - adevăraţi luptători. Cavalcada, care a fost magnifică, a lăsat o puternică impresie cinstitei adunări din Piaţa Mare, teatrul desfăşurării de forţe. Până la concertul Nomen Est Omen, care urma să aibă loc ceva mai târziu, membrii formaţiei au participat şi ei în mod inactiv la spectacolul amintit, în calitate de privitori. Ulterior, pe terasa restaurantului “Bufniţa”, în timpul confruntării cu diverse rulade sibiene şi alte minunăţii greu de descris prin simple cuvinte, de la o masă alăturată, un necunoscut încerca să le transmită fetelor de lângă el emoţia pe care o trăise el în timpul asaltului pomenit, prin versurile de mare fineţe: “I-auzi caii nechezând / Rap, rap, rap şi zâng, zâng, zâng”. Tinerele au râs moderat, iar noi am plecat spre Piaţa Mică unde se zvonise că urma să înceapă spectacolul fachirului Coco.

Muzician, adjectiv

Corina, Anca, Ana, Marcel şi Mihai au fondat în 2010, cu ocazia Festivalului de la Sighişoara, o formaţie paralelă celor la care s-au făcut cunoscuţi în lumea “medievală” autohtonă, numită Terpsichore. Ţinând cont că trei componenţi proveneau de la Grafic, actuala Lupus Dacus şi doi de la fosta, prezenta şi viitoarea Nomen Est Omen, avem de-a face cu o trupă gathering / reunion. Proiectul a presupus un repertoriu diferit de cel al formaţiilor “titulare”, schimbarea parţială a instrumentelor la care evoluează de obicei protagoniştii şi o abordare “eminamente” monodică, puternic ritmată. Formula s-a bucurat de succes, o televiziune din Arad realizând un material amplu pe această temă, cu muzică live şi interviuri. În deplinul spirit al acţiunii şi activităţii, la acea ediţie a fost lansat şi proiectul alternativ Lyra, despre care vom vorbi cu altă ocazie. Într-o formulă prescurtată, muzicienii de la Nomen şi Grafic au susţinut şaisprezece concerte în trei zile, în diverse configuraţii, cu repertorii, costume şi instrumente diferite. Conform înţelegerii, Terpsichore a rămas în custodia lui Mihai, Marcel ocupându-se în continuare de Lyra. Din punctul de vedere al semnatarilor, muzica nu este atât profesie, cât vocaţie.

Lumină în amurg

În acea după amiază de august târziu, paginile romanului Lumină în amurg, scris de Xavier de Montepin, păreau că tocmai fuzionează cu cele din Sibiul gotic al lui Hermann Fabini. Soarele avea să apună în mai puţin de o oră, dând startul paradei la ediţia 2011 a Festivalului Cetăţi Transilvane. Nomen Est Omen s-a întâlnit “pe stabilimente” cu Cimpoierii din Transilvania, cu care au plănuit o reuniune “la ceas târziu”, pe terasa hotelului la care se cazaseră ambele formaţii. Cu aceeaşi ocazie s-a convenit că oricine este binevenit, de la orice trupă de muzică, teatru sau animaţie, cu menţiunea facultativă ca cei prezenţi să consume, în ceea ce priveşte băutura, doar ceai, cafea, apă plată, sucuri (cu sau fără acid) ori alcool. Lapte de capră, din Mărginimea Sibiului, doar a doua zi dimineaţă.

Nomen Metropolitan ...

Aprilie 2012 a însemnat pentru Nomen Est Omen (printre altele) primul concert din biografia artistică susţinut într-un “templu” al cărţii – Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Sediul Central. A schimba ipostaza de lector cu cea de muzician este la fel de interesant precum faptul de a te afla în faţa unui public format în exclusivitate din oameni pasionaţi de literatură sau de a cânta într-o sală numită Mircea Eliade (cum s-a şi întâmplat cu amintitul recital, susţinut în cadrul colocviilor Criterion). Gândurile noastre s-au îndreptat în acele momente spre camera secretă a lui Ştefan Viziru, personajul cu trimiteri autobiografice din Noaptea de Sânziene. În fine, pregătirea pentru intrarea pe scenă, acordajul şi ultimele notaţii privind intonaţia ori convenţiile au fost făcute în biroul de Înscriere / Eliberări carduri (de acces).

Pastime With Good Company

În 2009, după un concert susţinut de Nomen Est Omen la castelul Bulci din judeţul Arad, copiii din sat prezenţi la eveniment, în majoritate covârşitoare fetiţe (foarte frumoase), au venit să ceară autografe. Preferata absolută a fost, după cum era şi normal, Anca (Silviu a plecat abia peste câteva luni în contractul din Emirate, aşadar Adelina nu făcea la acea dată parte din formaţie). Faptul interesant este că prinţesele au dorit să primească semnăturile pe mâini. Întrebate de ce, au răspuns la rândul lor printr-o întrebare dezarmantă: “păi, dacă scrii pe noi, nu o să fim şi noi frumoase când creştem?” Am remarcat frumuseţea, sănătatea şi spiritul pozitiv al oamenilor locului, cărora, suntem convinşi că nu le-a dat nimeni autografe pe antebraţ (deşi, în glumă consemnând, ar fi avut cine). Pe acolo a trecut Legiunea XIII (romană) cu ale sale scuturi & mantii albastre şi leul drept simbol, acolo avea să fie ctitorită în secolul al XIII-lea o abaţie benedictină (Abas de Buls) şi mult mai târziu avea să apară castelul care, pe vremea lui Ionel Mocsony-Stârcea găzduia familia regală. Singura problemă este starea de astăzi a edificiului, pentru care nu sunt fonduri să fie restaurat şi conservat.

Baladă din 都

La Festivalul Medieval din Alba Iulia 2009, printre numeroase alte momente, să spunem greu repetabile, menţionăm asocierea artistică absolut(amente) spontană a Yumicăi Nozaki de la Nomen Est Omen cu regizorul, actorul, nobilul cavaler şi Marele Lup, Liviu Pancu. În timpul concertului Nomen, Mihai l-a invitat pe scenă, de fapt l-a provocat pe Liviu, pe care l-a observat în public, să recite o baladă despre (crăişorul munţilor), Iancu. Spre surpriza tuturor, Yumika a intervenit cu improvizaţii modale frigiene, rezultatul fiind un adevărat brainstorming, derulat sub semnul inspiraţiei. Trebuie să amintim că Yumika a urmat Conservatorul la Bucureşti, dar acest fapt nu ştirbeşte cu nimic ineditul momentului.

Chinta Royală

A vedea cinci fete frumoase la un loc, costumate în prinţese, este un eveniment mai rar decât chiar chinta royală (servită) din jocul de poker. Totuşi acest fapt este posibil, cu condiţia ca “masa de joc” să fie un festival medieval desfăşurat, să spunem, în inima Transilvaniei. În faţa celor cinci (fete), nu mai contează nici anul, nici locul, ci doar starea de graţie pe care o trăiesc participanţii la joc. Pentru Nomen Est Omen, jocul a fost cu acea ocazie un careu de patru compozitori ai Evului Mediu şi Renaşterii: Josquin Des Pres, Tielman Susato, Michael Praetorius şi John Dowland. La locul faptei, formaţia a “decartat” Codex Caioni şi “a intrat” în concert Cantigas de Santa Maria.

De trei ori dans

Pe 23 aprilie 2009, Aula Muzeului Naţional George Enescu din Bucureşti s-a constituit în gazda unui eveniment organizat (magistral) de Adam Siminiceanu sub egida Nomen Est Omen, concertul Dans ! Odori! Tanz! Au fost prezentate cu această ocazie (în primă audiţie) piese ale unor compozitori români contemporani şi lucrări din muzica japoneză: Liana Alexandra - Melody for Orange Fiddle, Irinel Anghel - Hora iubirii necondiţionate, Elena Apostol - Maya, Dora Cojocaru - Jocul umbrelor, Liviu Dănceanu - Exerciţii de admiraţie, Dan Dediu - Tango, Violeta Dinescu - Tempo di Walzer, Irina Hasnaş - Dans, George Draga - Echo, Şerban Nichifor - Sticky Dances, Vasile Timiş - Suită populară, Ulpiu Vlad - Lamento, Houzan Yamamoto - Partitură pentru două instrumente de suflat, Anonymous - Joc de Shiranamikanko. Spectacolul a fost completat de către actorii mânuitori de marionete Petronela Purima şi Mihai Dumitrescu şi de coregrafa Georgiana Bobocel Iacob. Ţinând cont de faptul că în japoneză, odori înseamnă dans, ca şi tanz în germană, a fost vorba despre un concert într-adevăr dansant.

Three of a Perfect Pair

În timpul unei repetiţii (pentru concertul din 19 mai 2012, de la Alba Iulia), plecând de la o similitudine ritmică, Nomen Est Omen a improvizat în mod spontan şase minute şi câteva secunde pe piesa Lark’s Tongue in Aspic, part III, de pe albumul King Crimson din 1984, Three of a Perfect Pair. Întoarcerea la Flow My Tears, a lui John Dowland nu a sunat straniu în sala de repetiţie, cel puţin pentru cei implicaţi sonor, fapt care subliniază ideea că “zona” formării şi orizontul de aşteptare sunt factori determinanţi în muzică.

Sunet şi imagine

Concertul de pe fostul stadion Olimpia din Braşov (2011), a reprezentat pentru Nomen Est Omen momentul inaugurării unei noi tamburine cu faţă de piele, achiziţionată “la faţa locului”de la un magazin de instrumente muzicale din apropierea Pieţei Sfatului. După ce şi-a făcut din plin datoria, vechiul instrument de percuţie şi-a ocupat obştescul loc în rastelul sălii de repetiţie a formaţiei, aşteptându-şi rândul, precum numeroase alte “obiecte muzicale”, să fie pictat cu scene din activitatea pentru care a fost construit. Este un proiect al Asociaţiei Nomen … care presupune expunerea, la un moment dat, într-o galerie de artă a arsenalului folosit în concerte pe parcursul a două decenii de activitate.

Ateneu & Co

Spaţiul şi timpul nu sunt omogene, cel puţin din punctul de vedere al celor care şi-au reunit destinele sub semnul formaţiei Nomen Est Omen. În ideea menţionată, nu-i acelaşi lucru să repeţi într-un spaţiu impropriu dintr-o (fostă) casă de cultură ori pe scena unei prestigioase instituţii muzicale. Data, ziua şi ora îşi au, de asemenea, semnificaţia lor, dacă nu secretă, cel puţin absconsă. Desigur, este important ce fel de muzică “se pregăteşte”, cine o face şi câte reuniuni sunt alocate pentru respectivul proiect. Repetiţia la Ateneu(ul Român), altfel spus în clădirea Filarmonicii George Enescu, îşi are întotdeauna propria “lungime de undă”. Gândul că de pe stativul de note ales a citit partiturile un maestru desăvârşit sau că uşa sălii unde te afli a fost (alt)cândva deschisă de un mare dirijor te transformă implicit în parte a unei sfere care îşi are centrul în însăşi ideea de muzică şi perimetrul nicăieri.

Veselie la Alba Iulia

După încheierea concertului din Piaţeta Mihai Viteazul – Alba Iulia, formaţia Nomen Est Omen a întreprins o şedinţă foto informală, dominată de bună dispoziţie, pe o latură a Muzeului Naţional al Unirii, unde avea să susţină în mai puţin de o oră al doilea recital al zilei, de fapt al Nopţii Muzeelor (19 - 20 mai 2012). O discuţie anterioară despre costume şi despre expoziţia de figurine de ceară, venită din Sankt Petersburg şi adăpostită într-o aripă a muzeului, condusese spre regele încoronat al Rock And Roll-ului, nimeni altul decât Elvis (evident, Presley). Cu plecare din acest punct, laitmotivul sesiunii fotografice a fost filmul “Veselie la Acapulco”, transformat, mai bine zis transpus, în momente de ilaritate la Alba Iulia.

Cine este această fată?

Festivalurile medievale organizate în România înseamnă în proporţie de 100% reunirea a numeroase domniţe & prinţese deosebit de distinse (şi uneori extrem de atrăgătoare). O zână adevărată poate fi văzută însă în cel mai bun caz doar o dată la zece evenimente, dacă nu cumva la douăzeci. Aceasta trebuie să fie înveşmântată în rochie cusută cu fir de aur, să aibă părul galben cu şuviţe roşcate, pielea (mai) albă (decât lebăda), iar ochii de culoare închisă – condiţii greu de îndeplinit, dar nu imposibile. Trecând la o a doua idee a raţionamentului nostru, pe vremea când Beatles cântau Lady Madonna, Louise Veronica Ciccone, cunoscută ulterior sub numele de Madonna, abia împlinise 10 ani. În iunie 1987, când diva super-blondă lansa piesa şi clipul Who’s That Girl?, zâna întâlnită, de fapt admirată de Nomen Est Omen într-un spectacol desfăşurat sub zidurile Albei Carolina nu se născuse încă. Nu ştim cine este, cum o cheamă sau prin ce miracol a apărut, dar datele conjuncturale nu contează deoarece faptul de a arăta bine ţine mai degrabă de clipa care tocmai trece decât de falsa certitudine a raţionamentelor definitive, erodate prin uitare şi noi experienţe. Conform unei replici din Câinele grădinarului (piesa lui Lope de Vega), sănătatea ţine (uneori) locul frumuseţii. Totuşi, după cum afirma John Keats, “eternă bucurie-i frumuseţea”.

Light My Fire (foto: Mihai Plămădeală)

Sintagmele Fire Walk With Me & Light My Fire sunt împrumutate din filmul omonim al lui David Lynch, respectiv din piesa formaţiei Doors, dar analogiile întreprinse în rândurile de faţă, în context Nomen Est Omen, se opresc strict la parafrază. Un punct forte al ordinelor de cavaleri, al spectacolelor propuse de acestea, este componenta pirotehnică. Jocul flăcărilor fascinează intotdeauna privitorii, ceea ce înseamnă că focul îi va însoţi prin festivaluri medievale pe toţi aceia care ştiu şi au curajul să-l mânuiască. În această privinţă, în afară de substanţa inflamabilă, este nevoie ca distinşii cavaleri să sufle cu putere şi să nu (cumva să) o facă în contra vântului.

Battle For Evermore

Versurile piesei Led Zeppelin, Battle For Evermore, vorbesc despre lupta dintre noapte şi zi, dar se referă mai degrabă la înfruntarea binelui cu răul. În spiritul vechii poveşti scoţiene care stă la baza cântecului amintit, muzica medievală propusă de Nomen Est Omen se confruntă cu butaforiile şi derapajele istorice alimentate de surse (în cel mai bun caz) neverificate. Din acest punct de vedere, fiecare festival este deopotrivă arenă şi platformă de comunicare.

Ai carte, ai parte

Secolul marilor aventuri digitale ale cunoaşterii este “acompaniat” de un consum de hârtie fără precedent, în condiţiile în care înformaţia tipărită a pirdut considerabil teren în faţa celei virtuale. Precum în filmul lui Truffaut, Fahrenheit 451, cartea tinde să devină obiect “ilegal”. Nu ştim cum va arăta viitorul apropiat (în această privinţă), dar cartea, librăria şi biblioteca înseamnă pentru semnatar(i), forme aparte de conştiinţă ale materiei & spaţiului, dincolo de coordonatele fizico – chimice ale acestora. Relaţiile dintre Nomen Est Omen şi bibliotecă sunt, pe cât de reale, pe atât de active. Concertele susţinute în instituţiile legate de carte, reprezintă, pe lângă componenta culturală, o consecinţă logică a asocierii cu acest mod de organizare şi difuzare a informaţiei, fără facilităţile oferite de motoare de căutare, “căutări avansate” sau cuvinte cheie.

Sunet(ul muzicii) Medieval(e)

Nomen Est Mihai şi Miki Huniadi Cantores s-au întâlnit de-a lungul anilor şi festivalurilor în numeroase şi variate locuri, nu de puţine ori cântând împreună (pe scenă ori în medii informale). O poză din arhivele Asociaţiei Culturale NEO a surprins momentul acordajului, care pe vremea lui Henry VIII & Elizabeth I presupunea un la aflat în jurul valorii de 446Hz. Standardul presupune 440 Hz, putând atinge în mod frecvent 442 – 443 Hz, cu extindere până la limita acelui 446Hz despre care am pomenit mai sus. Formula după care se poate calcula “înălţimea” la-ului (să spunem) este:

i= 10 la puterea (c X log la puterea 2/1200) unde i reprezintă raţia de multiplicare a valorii originale a hertz-ilor, iar c este valoarea în cenţi a intervalului.

Altfel spus, Mihai & Miki sunt “deasupra” marii majorităţi a muzicienilor atunci când cântă muzică elisabetană.

Numele trandafirului

La finele unui festival desfăşurat (parcă) în Stift Melk sau (mai degrabă) la Alba Carolina, Nomen Est Omen a avut de ales între a-şi continua turneul acelei veri, plecând spre Saxoburgum, apoi spre Hermannstadt şi a merge la Neumarkt, oraşul berii omonime & al grădinii unde trebuie să se fi stabilit cândva roza Micului Prinţ. Motivul? O domniţă cu ochi căprui, al cărei nume nu-l vom afla niciodată, decât dacă îi vom întreba pe Liviu Pancu, pe Claudia sau pe (alt)cineva de la Teatrul Scena, din garderoba căruia provine costumul purtat de frumoasa actriţă necunoscută. Mihai de Baskerville, Adso Cristian & Co au preferat cu acea ocazie muzica, în dauna „gustului puternic şi amărui” al berii fabricate în oraşul de pe malurile cursului superior al Mureşului şi al fetelor care se plimbă printre clădirile baroce, neoclasiciste și secesioniste din zona pieţei centrale, cunoscute sub numele de Piaţa Trandafirilor.

Tabără medievală la Sibiu

Festivalurile medievale presupun, pe lângă programul artistic şi animaţia stradală, scenografii mai mult sau mai puţin butaforice. Ghilotinele, spânzurătorile sau catapultele se bucură de o audienţă aparte, urmate îndeaproape de taberele cavalerior. Ordinul Paladinilor de Terra Medies reprezintă o constantă în ceea ce priveşte manifestările de gen. Corturile lor au fost ridicate în mai toate pieţele medieval – transilvane. Sibiul este o gazdă ideală pentru cavaleri şi manifestări inspirate de Evul Mediu, în general vorbind. Festivalul Cetăţi Transilvane este un prilej anual de întâlnire între formaţii cum ar fi Nomen Est Omen şi ordine de reconstituire istorică precum Gladius Dei, Terra Medies, Cavalerii de Mediaş, Cavalerii Lup & multe altele.

Scena muzicii medievale

Muzica medievală este reprezentată în România de o sumă de ansambluri şi formaţii care consideră că trecutul reprezintă o parte a prezentului şi că istoria nu trebuie privită ca fenomen evolutiv, noul fiind în mod absolut superior vechiului. Fiecare perioadă îşi are paginile sale de literatură muzicală, inspirate sau nu, care se constituie deopotrivă în moştenire culturală, fişiere de arhivă şi domeniu de cercetare. Nomen Est Omen din Bucureşti şi Grafic din Arad, transformat în Lupus Dacus, sunt nume de referinţă ale scenei locale. Fie că a fost vorba despre Sighişoara, Sibiu, Braşov, Mediaş sau Bistriţa, amintitele formaţii s-au intersectat de numeroase ori pe scene, prin hoteluri, cafenele sau terase, în ambianţa unor festivaluri, în ultimii ani de talie europeană & nivel internaţional.

Lachrimae (Pavane) la Alba Iulia

Pe 1 noiembrie 1599, când Mihai Viteazul păşea triumfal în Catedrala de la Alba Iulia, Thomas Morley tocmai publica(se) lucrarea First Booke of Consort Lessons, care avea să se bucure ulterior de aprecierea contemporanilor şi posterităţii. Nu ştim dacă menestreii aduseseră la acea dată “noile” pagini de literatură muzicală în Transilvania, dar patru secole (şi mai bine), aranjamentul pe şase voci (pentru instrumente din familii diferite) al piesei Lachrimae Pauin, inclusă printre “lecţiile” amintitului compozitor au făcut parte din play list-ul unui concert susţinut de Nomen Est Omen în Piaţeta Mihai Viteazul (aflată în proximitatea Catedralei), alături de Flow My Tears (John Dowland) şi de Packington’s Pound (John Playford), apărute cam în aceeaşi perioadă. Formaţia a fost plăcut impresionată de audienţă, de Muzeul Naţional al Unirii şi de proiectul de abilitare / integrare al cetăţii în structura noului oraş.

Vânătoare cu şoim

Pe 1 noiembrie 1599, când Mihai Viteazul păşea triumfal în Catedrala de la Alba Iulia, Thomas Morley tocmai publica(se) lucrarea First Booke of Consort Lessons, care avea să se bucure ulterior de aprecierea contemporanilor şi posterităţii. Nu ştim dacă menestreii aduseseră la acea dată “noile” pagini de literatură muzicală în Transilvania, dar patru secole (şi mai bine), aranjamentul pe şase voci (pentru instrumente din familii diferite) al piesei Lachrimae Pauin, inclusă printre “lecţiile” amintitului compozitor au făcut parte din play list-ul unui concert susţinut de Nomen Est Omen în Piaţeta Mihai Viteazul (aflată în proximitatea Catedralei), alături de Flow My Tears (John Dowland) şi de Packington’s Pound (John Playford), apărute cam în aceeaşi perioadă. Formaţia a fost plăcut impresionată de audienţă, de Muzeul Naţional al Unirii şi de proiectul de abilitare / integrare al cetăţii în structura noului oraş.

Patul lui Procust

Execuţiile şi tortura au reprezentat de-a lungul timpurilor evenimente bine primite, chiar savurate de cei aflaţi în public. Din spectacolele ordinelor de cavaleri nu puteau lipsi astfel de scenete, care sunt în continuare aplaudate, în ciuda puternicei componente butaforice. Oamenii care vin la festivaluri medievale nu scapă nici o ocazie de a experimenta postura de victimă artizanală, astfel încât mai mereu este coadă la ghilotină şi la diverse alte instrumente ale morţii şi chinurilor, ce nu implică riscuri pentru participanţi(i moderni).

O fotografie veche de (aproape) 14 ani

Nomen Est Omen a concertat la Palatele Brâncoveneşti - Mogoşoaia (cândva) la începutul anilor 2000. Recuperarea unui film fotografic a însemnat, printre altele, surprinzătoarea descoperire a unei poze făcută formaţiei cu ocazia menţionată. O serie de indicii au permis încadrarea relativă a perioadei în care s-a desfăşurat evenimentul, poziţia fotografului, care stătea cu spatele la lac, chiar şi numele acestuia. În momentul scrierii textului de faţă, timpul scurs de la şedinţa foto până în prezent nu este de chiar 14 ani, aşa că parafrazarea titlului ales de Mircea Eliade pentru nuvela sa este deocamdată o licenţă. Ideea este că jocul cu timpul reprezintă mai degrabă joaca timpului cu noi. Aşa cum imaginaţia modelează prezentul, memoria deformează trecutul. O poză ne poate ajuta să păstrăm un oarecare contact cu realitatea.

Vinul cavalerului

Nimic nu se poate compara cu o cană de vin băută la vremea ei, într-un ambient 99% medieval. Sighişoara anului 2012, ne referim la festival, a prilejuit adunarea unor distinse ordine de cavaleri, ansambluri muzicale şi trupe de teatru, mai puţine ca număr decât în anii precedenţi, dar alese “pe geană & sprânceană”. Atmosfera tihnită a gathering-ului a permis din plin socializarea participanţilor în jurul unei ceşti de cafea, a unei căni de vin sau chiar a unei sticle de palincă (după apusul soarelui şi încheierea spectacolelor). Cel mai frumos lucru este acela că pentru cei ce şi-au pus energia în astfel de proiecte, nu există diferenţe semnificative între viaţa scenică şi cea diurnă. Totul se desfăşoară sub semnul firescului.

Cei trei muschetari

Pentru a îl parafraza pe Steve Martin (invitat să ia parte la un sketch de celebrul grup Monty Python), cei trei muschetari erau de fapt patru: John, Paul, George şi încă cineva, atât de celebru încât nici nu-l mai amintim. În spiritul ideii enunţate, Nomen Est Omen a luat poziţie (pentru o poză) în judeţul Arad, sugerând astfel că ar fi vorba despre un cvartet. În realitate, Anca, Iulian, Silviu şi Mihai au fost fotografiaţi de cel de-al cincilea membru al formaţiei, pe care, desigur, toată lumea îl ştie, cel puţin după nume. Singurele aspecte pe care le mai amintim (pentru a rămâne în memoria colectivă şi “după douăzeci de ani”) sunt acelea că poza a fost făcută cu un Canon EOS 5D, cu obiectiv Tamron AF 18-270mm şi că acţiunea a avut loc la început de septembrie.

Ziua Z

Paladinul (de Terra Medies) Ioan este unul dintre acei puţini oameni a căror simplă prezenţă face ca totul să fie bine. Un festival medieval la care participă prea nobilul cavaler va fi în mod automat reuşit. Secretul său ? Ochii albaştri, inteligenţa sclipitoare, inspiraţia magnifică, vitejia de neegalat, verticalitatea, spiritul pozitiv, capacitatea de muncă şi de sacrificiu, simţul datoriei, tactul pedagogic, simţul umorului. În rest ar mai fi încă o mie de calităţi, pe care nu le vom mai enumera, din lipsă de spaţiu. În schimb îi transmitem complimentele Nomen Est Omen, într-o zi specială (22 august), pe care o vom numi doar aici şi acum Ziua Z.

Cine ridică sabia ...

Se spune că cine ridică sabia, de sabie va muri. Desigur sensul este figurat; nu ne facem nici o problemă în privinţa faptului că cititorul a conştientizat din primul moment gluma noastră, respectiv că a luat în consideraţie jocul ludic prin care propunem o interpretare ad literam a proverbului. Ce ne interesează în rîndurile de faţă sunt săbiile, adevărate bijuterii ale scrimei artizanale, în care nimeni nu este şi nu trebuie să fie rănit. Alături de acestea, multe – multe alte arme şi-au avut şi îşi au oamenii curajoşi şi îndemânatici care să le mânuiască. Chiar dacă “armele” Nomen Est Omen sunt blockflote-ul, chitara, flautul, vioara, percuţia şi vocea, o fotografie cu arme şi cavaleri în exerciţiul funcţiunii, realizată cu ocazia vreunui festival, este întotdeauna binevenită în albumul formaţiei.

Nocturne Baroce

Nomen Est Omen a participat în septembrie 2012 la o manifestare culturală intitulată Nocturne Baroce, care a presupus nu mai puţin de şase zile de muzică şi lecturi în aer liber, eveniment desfăşurat în Bucureşti. A surprins (plăcut) larga audienţă de care s-au bucurat recitalurile nocturne(lor). Momentul în care se adună atât de mulţi oameni pentru a asculta muzică non comercială, este unul de graţie, iar muzicienii simt din plin acest lucru. Energia pozitivă generată de public se întoarce înzecit la acesta, prin actul interpretării.

Backstage Story

Un concert sau orice alt tip de spectacol, privit din culise arată total diferit faţă de cum se vede “din faţă”. Artistul îşi face apariţia în faţa publicului, de multe ori venind din garderobă, de printre cabluri şi lăzi, ocolind cu grijă reflectoarele sau alte device-uri cărora nu le-a fost găsit un loc mai bun. Culisele reprezintă prin excelenţă locul în care se intersectează cei care tocmai au ieşit cu cei care urmează să intre pe scenă. Este locul unde se stabilesc ultimele convenţii, unde se face acordajul şi unde, la nevoie, se aleg piesele pentru bis-uri. Artiştii nu prea au poze din backstage, un loc atât de familiar, de unde au privit majoritatea concertelor susţinute de colegii de breslă. O astfel de imagine, banală şi absolut “tehnică” în momentele premergătoare prestaţiei, devine foarte interesantă mai târziu, într-un alt context. Arhiva Nomen Est Omen conţine un bogat fond de astfel de poze.

La umbra fetelor în floare

Iarba era mai verde şi lumina mai strălucitoare, precum în piesa High Hopes de pe albumul The Division Bell, evident Pink Floyd. Aşa au fost “prinse” Anca şi Adelina la Alba Iulia de Nikon-ul D40 care a însoţit formaţia Nomen Est Omen prin turnee între 2009 şi 2012. Cert este că cele două fete nu au uitat în nici un caz “ce înseamnă frumuseţea / stând desculţe-n iarbă”, pentru a parafraza cunoscuta piesa Semnal M. În ceea ce priveşte “Iarba verde de acasă”, acesta fiind titlul unui film regizat de Stere Gulea şi apărut în 1978, nici nu se pune problema. Cel mult am putea specula pe marginea filmului lui Elia Kazan din 1961, “Splendoare în iarbă”, cu Natalie Wood şi Warren Beatty. Revenim însă de unde am pornit: “The grass was greener / The light was brighter / The taste was sweeter / The nights of wonder / With friends surrounded / The dawn mist glowing / The water flowing / The endless river.”

Scene din trecut

Scena este un loc magic, în care timpul îşi are propriul ritm, neomogen. Când performer-ul se află în plin show, secundele pentru care s-a pregătit deopotrivă sufleteşte şi prin repetiţii, trec extrem de repede, de fapt zboară. Pe de altă parte, la finele reprezentaţiei, percepţia subiectivă este că timpul a stat în loc, iar concertul nu se va termina niciodată. În ideea acreditată anterior, Nomen Est Omen îşi continuă spectacolele în toate ţările, oraşele, satele, castelele, cetăţile, bisericile fortificate sau instituţiile pe unde a trecut.

Das Model

Nimic din ceea ce va urma nu are legătură cu celebra piesă Kraftwerk, Das Model, compusă de Ralf Hütter şi Karl Bartos, împreună cu Emil Schult (text). În anii de glorie ai rococo-ului, unul dintre cele mai decoltate favoruri erotice care i se puteau face unui bărbat de către o femeie, în context social ludic, era ca aceasta să-i arate, graţie infinitei sale generozităţi, glezna. Ordinul Cavalerilor Crux Alba a făcut o prezentare de costum(e) la festivalul medieval din Sighişoara 2012, în care frumoasele fete ale grupului nu s-au sfiit a se dezveli până aproape de genunchi. Formaţia Nomen Est Omen, care a participat la respectivul spectacol (ca parte din public), poate certifica faptul că atmosfera a fost foarte încinsă: mercurul termomerelor indica temperaturi de peste 30 de grade Celsius la umbră, într-o cea mai călduroasă vară a secolului.

Once Upon a Time in Sighişoara

Festivalul de Artă Medievală de la Sighişoara este una dintre cele mai interesante poveşti antropologice din România ultimilor două decenii. Am putea adăuga, de antropologie culturală. O poză recent descoperită în arhivele Nomen Est Omen, de la una dintre primele ediţii, a imortalizat publicul în faţa căruia evoluau formaţii precum Truverii, Musica Historica sau Nomen ... . Remarcăm frumuseţea chipurilor, spiritul non-gregar şi deschiderea unor tineri de atunci, mulţi dintre ei hippie, care astăzi au (cel mai probabil) familie, copii, job-uri intelectuale şi poziţii socio-profesionale uber cool. Poza a fost salvată prin scanare şi o minimă procesare digitală.

Severinul nu crede în lacrimi

Turneele Nomen Est Omen în Drobeta Turnu Severin au reprezentat până în prezentul scrierii acestor rînduri o sursă inepuizabilă de bună dispoziţie. Întâmplările de pe scenă şi din afara ei îşi cer adeseori legitima evocare. Despre ce fel de evenimente dicutăm? Nimic spectaculos; nici o explozie şi în nici un caz vreun eveniment de maximă importanţă pentru omenire. Ar fi reţinerea temporară a lui Cătalin de la Pontice, care a descins în vamă, la Duty Free, fără acte de identitate asupra sa (cu puţin timp înainte de concertul lor), existenţa unui magazin second hand numit "Scormo" sau simpla încrucişare a privirilor între participanţi (evident, ca dovadă de inteligenţă). Parafrazând titlul unui film sovietic de mare sussces în blocul comunist şi nu numai, cu un premiu Oscar pentru film străin şi o nominalizare la Berlin în 1980, putem spune cu mâna pe inimă, Drobeta slezam ne verit.

Just a Perfect Day

Filă de jurnal: septembrie 2007. Dacă am fi fost în cântecul lui Lou Reed, Caius, Cristi şi cu mine, ar fi trebuit să bem sangria pentru ca apoi, la lăsarea serii, să ne întoarcem acasă. Ziua noastră "perfectă" a arătat însă altfel: ne-am întâlnit în parc, unde, pentru că aveam la noi o vihuela, un blockflote şi nişte "clopoţei", am citit împreună partiturile renascentiste care însoţeau citatele instrumente. Ceva mai târziu, am băut "cafeaua cea de toate dupa-amiezile" şi am pornit (împreună cu Anca de la Nomen Est Omen) spre Ateneu, la concertul susţinut de Jordi Savall în cadrul Festivalului George Enescu.

Facem să fie bine

Sighişoara a fost, este şi va rămâne cu siguranţă o capitală a festivalurilor medievale din România. Continuând raţionamentul, (artistul vizual) Dorin Stanciu reprezintă fără nici un echivoc o emblemă modernă a oraşului de pe malurile Târnavei, în calitatea sa (oficială) de Toboşar al Cetăţii. Brand-ul lui, “Facem să fie bine / Am zis / Adjudecat!”, a depăşit prin notorietate cu mult timp în urmă limitele sitului medieval dar şi ale nişei festivaliere în care a fost lansat. Nomen Est Omen, avându-i invitaţi cu o ocazie specială pe Ana & Marcel Sâpcu de la Lupus Dacus s-au bucurat de întâlnirea neplanificată cu Maestrul de Ceremonie mai sus citat, în deschiderea unui concert privat găzduit de un spaţiu sighişorean în toamna anului 2010. Post festum, nu ne rămâne decât să adjudecăm faptul că atunci am făcut (în aşa fel încât) să fie bine.

La porţile albastre ale oraşului

La finele anului 2012, în jurul datei de 21 decembrie (când calendarele maya prevesteau sfârşitul lumii), Nomen Est Omen a descins sub zidurile celebrului oraş Anagoor, citat de Dino Buzzati într-una dintre minunatele sale poveşti fantastice. Cu această ocazie, Anca a fost fotografiată în dreptul uneia dintre numeroasele porţi care străpung impenetrabilele ziduri de apărare, poate chiar a celei despre care scriitorul italian menţiona că i-a fost deschisă drumeţului ajuns acolo din întâmplare. Lemnul uşilor a fost colorat cu albastru / cyan în Photoshop pentru atmosferă, dar şi în relaţie cu titlul filmului regizat de Mircea Mureşan din 1975, după un scenariu original scris de Marin Preda.

Fată cu glob

Globul magic însumează deopotrivă energia formei sferice, considerată încă din Antichitate perfectă şi pe cea a cristalului din care este făcut, ceea ce înseamnă armonie cu universul, legături empatice, clarviziune. Desigur, este nevoie şi de o vrajă puternică pentru a determina spiritul corespunzător preţiosului obiect să dezvăluie cum stau cu adevărat lucrurile, cine & în ce fel ne vorbeşte pe la spate, care sunt numerele câştigătoare la loteria de săptămâna viitoare şi aşa mai departe. În schimbul tuturor acestor (im)posibile privilegii ontologice, preferăm "show-ul cu glob" susţinut de frumoasa actriţă întâlnită de Nomen Est Omen într-o piaţetă din Sibiu, la una dintre acele prime zece ediţii reuşite ale festivalului medieval din cetatea transilvană. Dacă cineva ar fi avut curiozitatea şi algoritmul de a calcula energia pozitivă a fetei din după-amiaza respectivă, cu siguranţă aceasta ar fi fost echivalentă cu explozia a cel puţin 100 megatone de trinitrotoluen.

Nomen Est Sighişoara

Festivalul Medieval de la Sighişoara, indiferent de numele exact pe care îl poartă de la an la an în funcţie de organizatori şi de alţi factori conjuncturali, reprezintă cu totul altceva decât au estimat şi dorit iniţial cei care contribuiau activ la apariţia şi dezvoltarea sa în timp. Fiecare participant are propria versiune asupra celor întâmplate din punct de vedere artistic sau antropologic în cetate. Rezultanta este un fenomen unic în România şi (prin particularităţile de rigoare; în nici un caz prin spectaculozitate sau valoare), în întreaga lume. Atmosfera post hippie a primelor ediţii, deloc mimetică, nu a avut nimic în comun cu Woodstock-ul, cu nici un stock, în general vorbind, sau cu gathering-urile Rainbow de mai târziu. Spiritul de libertate şi diversitate de atunci se mai păstrează încă, în ciuda faptului că schimbările din cele două decenii de existenţă ale manifestării întrec orice imaginaţie. O poză din 1996, descoperită în arhiva Nomen Est Omen, i-a surprins pe Laurenţiu Fratoştiţeanu, Rodica Haţegan, Mihai Plămădeală şi Gabriela Munteanu cântând pe latura de sud a bisericii mănăstirii dominicane din Sighişoara, în faţa unui public despre care protagoniştii îşi amintesc că era preponderent îmbrăcat în ii şi avea flori în păr.

Chagrin d'amour

Dansul social îşi găseşte, istoric şi artistic vorbind, o formă ideală de manifestare în cadrul balurilor. Până la a deveni gen de eveniment, cuvântul bal provine din latinescul ballare, care înseamnă a dansa. Termenul a fost derivat în spaniolă și portugheză în bailar, engleza și catalana au adoptat cuvântul ball, în timp ce italiana a mers pe varianta lingvistică originală, ballo. Dincolo de aceste consideraţii etimologice, Nomen Est Omen a inclus în repertoriul său o piesă sinonimă cu însuşi dansul: Ballo del Granduca. Titlul iniţial al compoziţiei din 1589, Oh che nuovo miracolo, a fost schimbat ulterior cu Aria di Fiorenza o Ballo del Granduca, piesa fiind inclusă de Emilio de' Cavalieri în comedia de mare impact din 1592, La pellegrina, pusă în scenă cu ocazia nunţii lui Ferdinando I de' Medici cu Cristina di Lorena. Varianta aceasta de bal (muzical) a cunoscut notorietatea în Europa vremii, constituindu-se în sursă de inspiraţie pentru compozitori precum Adriano Banchieri, Giovanni Girolamo Kapsberger sau Jan Pieterszoon Sweelinck. În fine, Nomen Est Omen s-a intersectat la un festival medieval (şi renascentist) dintr-o cetate transilvană cu un grup de dans (şi bune maniere) pentru ai cărui membri riscul durerii pricinuite de dragoste este asumat în favoarea bucuriei de exprimare în public.

Maschere di Sibiu

Cele cinci tipuri (originale) de măşti veneţiene erau decorate cu aur, argint, picturi, cristale sau pene. Fie că este vorba despre Bauta, Columbina, Medico della Peste, Moretta sau Volto, acestea îi aveau în spate deopotrivă pe meşterii “mascherari” şi pe cei care le purtau încă din secolul al XII-lea. O poză din arhiva Nomen Est Omen surprinde pe fundalul unei convingătoare scene de "amor cortese" seria unor măşti, să le spunem sibiene (după locul de desfăşurare a acţiunii), expuse în scopul comercializării de către producători contemporani anonimi. Nu se poate pune problema existenţei unor categorii de măşti, nici dacă încearcă cineva să le poarte sau de ce le cumpără, dar materialele folosite reflectă cu siguranţă realitatea conjuncturală: trăim într-un secol al butaforiei.

Happy-Go-Luky

Reporterii Asociaţiei Culturale Nomen Est Omen, filiala Bucureşti / România / Europa, l-au surprins pe Cavalerul Lup Luchian la Festivalul Sighişoara Medievală 2011 în plin proces de manifestare artistică. Body Painting-ul, în particular Face Painting-ul, reprezintă un domeniu de maximă responsabilitate în care este de ajuns să greşeşti o singură valoare cromatică pentru ca totul să se năruie pentru cel colorat, dar mai ales pentru privitori. În generoasa idee de a nu-l perturba pe Luchi din actul creator, fotografia a fost făcută de la distanţă medie, cu un Nikon D 700 şi obiectiv AF-S 24-70mm 2.8G. Nu ştim ce s-a întâmplat în următoarele două zile de festival cu frumoasa fată pictată, însă Agenţia de Presă Grapevine a lansat ulterior ştirea că ar fi fost văzută prin cetate la o cafea în compania lui Gerald Bostock.

Întâlnire de gradul III

Prometheus Entertainment a produs în 2010 serialul de televiziune Ancient Aliens, care prezintă pe larg teoria aşa-zisului astronaut antic coborât din înaltul cerului pe Pământ pentru a scoate omenirea din ignoranţa în care se afla, dacă nu cumva chiar pentru a crea specia umană. În această idee textele istorice, arheologia, religia ori mitologia conțin probe despre contactul dintre extratereștri și oameni în vremuri de demult. Nomen Est Omen aşteaptă cu sufletul la gură momentul întoarcerii extratereştrilor în speranţa că aceştia ne vor învăţa să organizăm festivaluri medievale demne de galaxia în care ne aflăm şi de timpurile în care trăim.

Avion cu motor

"Martori oculari credibili au văzut în prima zi a Festivalului de Artă Medievală de la Binţinţi (jud. Hunedoara), o fată care s-a ridicat prin autopropulsare de la sol, precum personajele chagalliene, în timpul şedinţei de juggling scarves pe care o întreprindea cu dezinvoltură. Apoi, ca rezultat direct al unei pale de vânt stârnite din senin, tânăra şi-a luat zborul spre zări necunoscute, asemenea frumoasei Remedios, personajul lui Gabriel García Márquez (Remedios es una mujer bellísima y extraña, elemental y pura, que vive como ajena a la vida ordinaria)." The Nomen Est Omen Star Tribune,"Taking Off" nr. 9, Sunday, the ninth of September 1999.

Cele 400 de lovituri

Contrar aparenţelor, loviturile la care ne referim, 400 sau cine ştie câte, nu sunt cele din filmul regizat de François Truffaut în 1959, fiind vorba doar despre bătăi în tobă. Mergând pe aceeaşi idee, finalul show-ului Nomen Est Omen nu a avut nici o legătură pentru fagot(ist) cu filmul din '60 al lui Jean-Luc Godard, À bout de souffle. Fianalitatea pe care o au basul şi cu toba mare este exclusiv muzicală şi ţine de fundamentul ritmico-armonic.

Când am fost la Hunedoara

Filă de jurnal: august 2006. Pentru a ajunge prima dată la Hunedoara au trebuit să se întâmple o serie de lucruri care nu au legătură directă unele cu altele ... Povestea începe cu un an înainte, odată cu întâlnirea în Vama Veche a unui personaj căruia părea că nu îi lipsise până atunci din viaţă nici o experienţă a spiritului şi cunoaşterii. Întors din Tibet "omul de legătură" a fost sensibilizat de soarta cailor din Letea, care ar fi fost sacrificaţi în scopuri alimentare fără implicarea Asociaţiei pentru protecţia necuvântătoarelor Arca lui Noe. Prietenii animalelor au redactat un proiect de festival medieval, în cadrul căruia nobilele patrupede să-şi poată câştiga în mod cinstit ovăzul cel de toate zilele. Gazda aleasă a fost Castelul Huniazilor, iar formaţia invitată, după câteva evenimente desfăşurate pe parcurs, Nomen Est Omen. Laitmotivul turneului a fost, pentru protagonişti, un silly song ale cărui singure versuri (atât din strofe cât şi din refren) pregătesc posibilul auditoriu pentru o comunicare lipsită de relevanţă şi care nu este făcută până la final.

Beat A Drum

Nomen Est Omen foloseşte în concertele sale instrumente de percuţie din familia tobelor, trianglurilor, tamburinei şi xilofoanelor, ocazional din cea a clopotelor şi a aşa-ziselor cârâitoare. Tehnicile de lovire sunt diferite, ca şi sunetele obţinute, dar cele mai importante rămân ritmurile. Este salutar ca înainte de fiecare sesiune live, percuţionistul să exerseze cel puţin 20 - 30 de minute tehnici de lovire cu beţele. Faptul de a asculta şi altceva în paralel cu genul de muzică practicat, măreşte creativitatea, mai ales dacă acel altceva este sincer, adică făcut din inimă şi cu suflet.

Tunelul timpului

Tunelul timpului este un serial SF pentru televiziune, realizat de către Irwin Allen şi lansat în Statele Unite între 1966 - '67. Laitmotivul acesuia: navigarea, mai mult sau mai puţin controlată, prin diverse perioade istorice cu ajutorul maşinii-tunel. Difuzată în România la începutul anilor '70, seria a aprins imaginaţia a numeroşi copii şi tineri de atunci, printre care s-au numărat Iulian şi Mihai de la viitoarea trupă Nomen Est Omen. Cei doi au finalizat în martie 2013 un prototip de tunel prin care să poată ajunge la Schäßburg, în vremea regelui Geza al II-lea, pentru a afla ce muzică au adus în bazinul Târnavei coloniştii franconi de pe malurile Rinului de Nord.

Suntem ceea ce vedem

Dacă până la începutul anilor 2000, filmarea unui concert Nomen Est Omen reprezenta un eveniment, în ultimul deceniu ar fi bizar dacă protagoniştii nu ar avea în faţă o mare de flash-uri, fluvii de Smart-uri, iPad-uri, tablete ori diverse alte gadgeturi specializate în captarea imaginii şi păduri de trepiede. Vizibilitatea ţine astăzi de aşa-zisa conştiinţă web, spaţiu al click-urilor, exit-urilor şi mai ales al marilor platforme de socializare. Din acest punct de vedere trăim în viitor, iar viitorul sună bine, conform sloganului lansat de o reţea de telefonie mobilă.

Reenactment

Grupurile de reconstituire istorică aduc în atenţia publicului contemporan momente sau perioade de mult apuse, într-o manieră care presupune deopotrivă educaţia şi entertaninment-ul. Traducerea în limba română a sintagmei Historical Reenactment Groups nu atrage atenţia în mod special asupra acestei categorii de preocupări, motiv pentru care membrii fondatori aleg cu predilecţie denumiri alternative, cele mai multe astfel de asocieri fiind înregistrate în România ca ordine de cavaleri. Nobilii cavaleri şi domniţele lor, împreună cu întreaga lume construită în jurul lor, trăiesc până la un anumit punct în perspectivă istorică, dincolo de coordonatele stricte ale spectacolelor sau demonstraţiilor susţinute. Aflate la graniţa dintre amatorism şi profesionism, grupurile amintite încântă şi aprind imaginaţia publicului de pretudindeni. Sibiul este o gazdă perfectă pentru acest gen de manifestare, în special în zilele festivalului Cetăţi Transilvane, susţinut de Nomen Est Omen prin participarea la zece ediţii consecutive.

Master of Puppets

După ce Peter Schumann a schimbat lumea spectacolului încă din anii '60 prin al său Bread and Puppets Theatre, nimic din ceea ce se leagă astăzi de marionete & păpuşi nu mai poate fi la fel ca înainte, cel puţin din punctul de vedere al comediei realităţii divine, dacă mergem pe ideea formulată de New York Times. Chiar dacă animatorul, surprins de camera Asociaţiei Culturale Nomen Est Omen, nu şi-a propus să-l controleze pe John Malkovich, iar maestrul ceremoniei, Ioan, activează la Paladinii de Terra Medies, nu la Metallica, spectacolul de stradă susţinut la Sibiu, în cadrul Festivalului Cetăţi Transilvane, reprezintă un exemplu notabil de improvizaţie şi sinceritate interpretativă.

Culoarea bucuriei de a trăi

Încă din vremuri străvechi, oamenii au recurs la ceea ce ulterior avea să se numească body painting. Motivele ar fi de ordin totemic, religios, militar, dar putem lua în consideraţie şi semnul de apartenenţă la un grup sau, extrem de prozaic, camuflajul. Surse arheologice credibile susţin că însuşi Omul de Neanderthal a practicat acest tip de intervenţie asupra corpului. Deşi cultura occidentală a pierdut obiceiul odată cu prăbuşirea aristocraţiei franceze, face painting-ul a revenit în forţă în anii de glorie ai mişcării Flower Power. Dacă admitem ideea că festivalurile medievale şi de reenactment ale ultimelor decenii sunt într-o oarecare măsură reflexe post hippie, putem căuta relaţii între florile ori simbolurile pacifiste ale anilor '60 şi modelele gotice, preferate astăzi. Arhiva Nomen Est Omen conţine un important lot de astfel de fotografii, care îşi aşteaptă doctoranzii în antropologie.

Sighişoara, mon amour

"Oraşul de pe malul Târnavei are un fantastic potenţial turistic, fiind vizitat în toate anotimpurile de numeroşi turişti străini şi români. Deşi există mai multe evenimente anuale: interetnice, de blues, rock, folk, ori ale tradiţiilor, festivalul medieval atrage de cincisprezece ani cel mai mare număr de vizitatori, prezenţi în oraş în acelaşi timp." (Mihai Plămădeală, Observator Cultural, nr.534, iulie 2010, "Un festival care s-a curăţat de mici, bere şi porumb fiert")

Al cincilea element

În filmul lui Luc Besson, The Fifth Element, Răul încearcă la fiecare 500 de ani să distrugă planeta. Singura forţă capabilă să împiedice acest lucru este al cincilea element. Festivalul Medieval de la Sighişoara este atacat şi ameninţat cu căderea în derizoriu mult mai des, din trei în patru ani. Milla Jovovich este aşteptată cu insistenţă în primăvara lui 2013, an în care nici măcar Korben Dallas, interpretat de Bruce Willis, nu ar putea salva Sighişoara de unul singur, cel puţin în relaţie cu zvonurile momentului. Ansamblul Nomen Est Omen a vorbit pe Skype cu Leeloo, care a promis că va apărea la momentul potrivit, dacă nu uită.

Dacă e marţi, e Belgia

În spiritul filmului regizat de Mel Stuart în 1969, If It's Tuesday, This Must Be Belgium, Nomen Est Omen şi-a început seria de turnee a anului 2013, nicăieri altundeva decât în Sighişoara, Transilvania, România, evident cea mai interesantă regiune din sud-estul Europei, pentru a străbate în următoarele luni pământul în lung şi marea în lat, cum se spune. Momentul de vârf al verii ar putea fi prestaţia din Bruxelles, în acest sens contractul fiind încă în negocieri. Singura posibilă problemă este că o parte din membrii formaţiei ar dori o escapada în Bruges, după vizionarea relativ recentă a peliculei din 2008 a lui Martin McDonagh.

Turnir la Baia Mare

Nomen Est Omen a trecut la sfârşitul lui mai 2013 printr-un sat medieval, aflat lângă Baia Mare, altfel spus un spaţiu inedit (raportat la cele ştiute până în prezentul scrierii acestor rânduri) al manifestărilor reenactment din România. Proiectul, work in progress, presupune construirea infrastructurii corespunzătoare evenimentelor de gen, în cadrul cărora cavalerii şi motocicliştii să îşi poată desfăşura activităţile specifice la cele mai înalte cote, pe întreg parcursul verii. Turnirul, la care au fost prezenţi luptători din trei ordine cavalereşti, a fost organizat pe categorii de arme şi de greutate, în runde, cu arbitri şi preparatori fizici. Armurile şi arsenalul de luptă au concurat cu succes motoarele în cadrul acestui gathering, echipamentul purtat de luptători cântărind în jur de 40 kg.

Oglinda din oglindă

Ideea acestor rânduri a fost inspirată de o poză nedatată cu Adelina, găsită de curând în cartea lui Michael Ende, Der Spiegel Im Spiegel, din biblioteca Nomen Est Omen. Pe spatele ei era scrisă cu cerneală simpatică, preparată din aspirină şi piramidon, strofa unei poezii identificată de semnatar ca fiind din Poemul 45 al lui Francesco Petrarca, catren pe care îl reproducem în continuare: Vrăjmaşa mea, oglinda, în care-ţi tot priveşti / Fermecătoarea faţă, de cer şi-Amor slăvită, / Întru a mea pieire te face să-ndrăgeşti /Nu vraja ei, ci vraja de dânsa oglindită. Pentru a putea citi textul, fotografia a fost udată cu un amestec de alcool mentolat, apă distilată, nitrat de potasiu, acid acetic şi tetraclorură de carbid. A fost lăsată apoi la uscat, după care s-a aplicat o soluţie de acid acetic, alcool de 90 de grade, apă distilată, tinctura de capsiu şi clorhidrat de chinină. Imaginea a fost recolorată ulterior, în Adobe Photoshop CS6 Beta.

Lupte grele la Mediaş

Luptele susţinute la Mediaş în vara anului 2013 de către Străjerii Cetăţii Bistriţa au reprezentat un regal de scrimă artizanală. Publicul a trăit afectiv momentele de tensiune ale turnirului, de simpatia generală bucurându-se cu ocazia menţionată în special străjerul Bogdan şi locotenentul Vlad. Nomen Est Omen a urmărit cu viu interes evoluţia Străjerilor. Dincolo de asalturile şi eschivele dueliştilor, revederea frumoasei domniţe Andreea, întîlnită prima dată cu mulţi ani în urmă, pe când era la Ordinul Gladius Dei din Sibiu, a fost inclusă în jurnalul oficial al formaţiei.

Muzică de cameră

Adolescentul nipon Jun din filmul Mystery Train al lui Jim Jarmusch fotografiază camerele de hotel pe unde trece împreună cu prietena Mitzuko în excursia lor desfăşurată Departe de Yokohoma, pe motiv că acestea sunt singurele amintiri care i se şterg ulterior din memorie. Personajul, interpretat impecabil de Masatoshi Nagase, îşi are dreptatea sa. Atenţi la Turnurile Eiffel, Antonelliana sau Westminster, la Sagrada Familia, Casa Poporului ori Chrysler Building, turistul uită adeseori unde s-a cazat. O poză deja istorică, de prin anii 2000, le aminteşte membrilor Nomen Est Omen unde au dormit şi chiar repetat în turneul desfăşurat la Caransebeş. Fără această imagine, memoria colectivă a grupului ar fi reţinut, din întreg municipiul, exclusiv statuia generalului Traian Doda, realizată de Petre Comisarschi în 1995 şi amplasată în părculeţul din centrul oraşului.

Azi în Hunedoara, mâine-n toată ţara

Prin turneele întreprinse de-a lungul timpului, Nomen Est Omen s-a intersectat adeseori cu Flavius Piţigoi, muzician despre care se poate spune că nu îi este străin nici un obiect capabil să producă sunete. Specializat în cântatul pe stradă, fără a ocoli nici scenele, Flavius uimeşte de fiecare dată prin atitudine, originalitate şi capacitate de integrare în proiecte. Fie că evoluează la flaut, saxofon, muzicuţă, cimpoi, chitară, mandolină, pian, intsrumente de percuţie sau idiofonice (chiar capace de pix!), discursul său artistic transcende repertoriul atacat, iar publicul simte şi răsplăteşte din plin acest fapt. Semnatarul l-a întâlnit pe parcursul a mai bine de două decenii pe amicul Piţigoi în Hunedoara, oraş al actualei sale reşedinţe, Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Baia Mare, Arad, Târgu Mureş, Sibiu, Alba Iulia şi lista poate continua. Teoretic, scorul de 12-10 la biliard poate fi răsturnat oricând de către Flavius, ceea ce practic ne îndoim profund că se va întâmpla vreodată. De întâlnit suntem însă convinşi că ne vom mai întâlni, atâta doar că nu ştim încă locul şi data.

Sighişoara Medievală 2013

Ediţia 2013 a Festivalului Sighişoara Medievală a fost, dincolo de prestaţiile artistice, una a capturilor foto. În timpul paradelor zilnice, al concertelor, pieselor de teatru sau pur şi simplu al plimbărilor întreprinse între spectacole, participanţii, în speţă Nomen Est Omen, au avut tot timpul minimum trei camere foto îndreptate spre ei. De la primele ediţii aproape că nu sunt poze, sau cele care sunt îi conţin cu predilecţie pe prietenii fotografilor, pozaţi lângă spânzurătorile şi uneltele de tortură artizanale, prin copaci, pe garduri sau cu vreo terţă domniţă ori cavaler. Din punctul de vedere al publicului, putem spune că trăim nişte ediţii digitale. Participanţii activează însă exclusiv analog, live.

Dans, măşti şi atmosferă medievală

Festivalul Medieval Mediaş 2013 a însemnat, printre altele, un spectacol magistral de dans, întreprins de Grupul Nosa din Bistriţa. Dintre tinerele dansatoare, audienţa a fost impresionată de o fată a cărei prestaţie a intrecut orice imaginaţie prin atitudine, gest, respiraţie şi puls, cel puţin în momentele magice ale show-ului lor. Fotograful Nomen Est Omen a surprins-o pe respectiva prinţesă, împreună cu trei consoarte, într-un moment de respiro. Cum nici o mască din lume nu poate ascunde frumuseţea autentică, suntem convinşi că lectorul imaginii capturate în perspectivă plonjantă, de pe scenă, ştie care dintre cele patru domniţe este cea care a tăiat răsuflarea întregului municipiu de pe valea Târnavei. Conchidem prin recomandarea spectacolelor Nosa, care sunt o garanţie a frumuseţii, pe toate palierele posibile.

Muzică medievală

Nomen Est Omen şi Lupus Dacus sunt două dintre formaţiile care au păstrat spiritul şi calitatea muzicii medievale şi tradiţionale la deja celebrul Festival din Sighişoara. 2 Nomeni, Anca & Mihai + 3 Lupi, Ana, Marcel & Corina = Terpsichore, o superformaţie care a cucerit publicul încă de la prima apariţie scenică. Unele proiecte, pur şi simplu, sunt făcute să iasă.

... And The Mouse Police Never Sleeps

Dacă cititorul se întreabă, pe drept cuvânt, care este legătura dintre titlul piesei lui Ian Anderson de pe albumul Heavy Horses şi poza istorică ce îi înfăţişează de la stânga la dreapta pe Iulian Anghel, Cristian Sâpcu şi Mihai Plămădeală, răspunsul este unul pe cât de simplu în adevărul său, pe atât de interesant, poate chiar spectaculos: Cristi a cântat la un moment dat cu Jethro Tull, invitat de însuşi Ian Scott. Ansamblul de profesionişti (români) angajat să facă bacground-ul orchestral într-un concert al legendarei formaţii britanice a fost solicitat "să dea un om" pentru dialogul muzical cu flautul, iar omul acela a fost colegul Cristian. Iulian şi Mihai ascultă în poza corespunzătoare textului de faţă, notă cu notă, linia de bas din Bourée-ul lui Bach, variantă pentru Tull. Nu este vorba despre poliţie muzicală, cu atât mai puţin una "de şoricei," ci despre Inchiziţie, totul sub auspiciile prieteneşti Nomen Est Omen!

Paradă în Sibiu

"Parada Festivalului Cetăţi Transilvane reprezintă ceva deosebit în România şi chiar în Europa. Traseul cortegiului este de cam doi kilometri, prin întreg centrul istoric, cu plecare de la Turnul Dulgherilor, până în frumoasa şi unica Piaţă Mare a Hermannstadt-ului de odinioară, a Sibiului de astăzi. Pe traseu sunt mii, chiar zeci de mii de oameni, numeroşi dintre aceştia turişti, nu puţini dintre ei veniţi din cele patru zări ale continentului. Cu toţii întâmpină în urale participanţii, care prestează din mers, fie că este vorba despre muzică, jonglerie, dans, interpretare de personaje, lupte artizanale, chiar suflat de flăcări. Sute de mii de flash-uri fotografice atestă capturarea unor poze dintre care cele mai multe au devenit deja clasice în comunitatea Facebook. Aceasta este cea mai puternică reclamă pentru un oraş care a înţeles să iasă la înaintare cu situl său medieval, în cazul nostru gotic, constituit deopotrivă în inimă şi efigie a municipiului." (Mihai Plămădeală - Observator Cultural, "Povestea Cetăţilor Transilvane merge mai departe", nr 688, 29 august 2013)

Diana On My Mind

Faimoasă pentru puterea, grația și frumusețea sa, Diana, este echivalenta romană a zeiței Artemis din mitologia greacă. Fiica a lui Jupiter și a Latonei, s-a născut în insula Delos ca soră geamănă cu Apollo. Iniţial a avut aceleași caracteristici cu fratele ei: era o divinitate răzbunătoare, care semăna molimi și moarte printre oameni. Ulterior, Diana a capătat calități de zeitate binefăcătoare, ajungând protectoare a câmpurilor și a vindecărilor miraculoase. În calitatea sa de zeiță a vânătorii, este înfățișată ca fecioară sălbatică, singuratică, ce cutreieră pădurile însoțită de haita de câini primită de la Pan, luând animalele la ţintă cu arcul şi cu săgețile letale făurite de Vulcanus. Insensibilă la dragoste, îi pedepseşte pe toți cei care încearcă să se apropie de ea, iar dacă la rândul său încercă să se apropie de vreun muritor, dragostea ei este rece și stranie. Solista vocală Diana Brădean nu are în comun cu zeiţa căreia îi poartă numele decât graţia şi frumuseţea amintite încă din start. Poza istorică de mai sus a fost capturată pe scena Cetăţilor Transilvane, Sibiu. În fine, anticipând momentul fotografic constituit în punct de plecare al rândurilor de faţă, Mihai a compus împreună cu Eugen (Oigăn) Nuţescu încă din 1988 o piesă muzicală intitulată Eu şi cu Diana.

Foggy Dew cu Adelina

Una dintre piesele cele mai cerute de public în concertele Nomen Est Omen din 2013 a fost balada Foggy Dew, care face parte dintr-un program aparte de muzică irlandeză al formaţiei. Adelina abordează partitura cu o voce ingenuă, susţinută, cu un minim de ornamente, propunând propria sa variantă al cărei aranjament îi aparţine lui Iulian Anghel. Motivul principal al includerii acestui deosebit cântec în repertoriu a fost excepţionala interpretare Sinead O'Connor & the Chieftains, pe care semnatarul îndrăzneşte să o considere inegalabilă. Revenind la Adelina & Nomen Est Omen, Foggy Dew a fost cântată prima dată pe scenă în turneul din 2011, Turnirul Cetăţilor, desfăşurat în sudul Transilvaniei. În prezentul scrierii acestor rânduri, membrii formaţiei iau în calcul producerea unui album de muzică tradiţională din insulele britanice.

Viziune turcă asupra prieteniei româno - bulgare

Întâlnirea de la Sibiu dintre Nomen Est Omen şi Chigot, ordin de reconstituiri istorice din Varna, Bulgaria, prilejuită de Festivalul Cetăţi Transilvane 2013, s-a soldat, dincolo de consumul firesc şi moderat de rakija, mastica, ţuică de pere, palincă de prune, Gamza, Mavrut, Dimit, Pamid, Sec de Murfatlar, Oprişor, Cricova sau Halewood, pentru a da doar câteva exemple, cu o poză istorică, de grup. Artistul fotograf, Sarý Cizmeli, a adus în discuţie cu această ocazie Ţaratul Vlaho-Bulgar, comparându-i în mod fantezist pe Mihai şi Vladi cu Petru şi Asan. Ulterior a fost pus în discuţie eventualul sprijin cuman dat ţaratului în secolul al XII-lea şi originea posibil turcă a cumanilor

Contemporanul Rembrandt

În 2006, Nomen Est Omen a făcut o serie de filmări pentru un clip nerealizat, în UNA Galeria. Expoziţia aflată pe simeze se numea Contemporanul Rembrandt şi presupunea interpretarea liberă de către expozanţi, studenţi ai Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, a unor imagini şi teme din opera marelui pictor olandez. Materialul brut Full HD s-a pierdut, odată cu regretabila ardere a hardului pe care era stocat, alături de alte fişiere irecuperabile. Formaţia a rămas cu doar o filmare-martor, datorată lui Gabriel Bălaşa, care, într-un moment de inspiraţie, a apăsat butonul Rec al unui Sony Cyber-Shot DSC-F8, plasat pe un postament din sală.

Misterele Bucureştilor

În nuvela Pe strada Mântuleasa, Mircea Eliade descrie un Bucureşti al pivniţelor tainice care comunică în mod labirintic cu Ţara Blajinilor. Reţeaua de Pub-uri aflate sub nivelul actual de călcare al oraşului confirmă faptul că literatura fantastică păstrează o serie de contacte cu realitatea. Fostele crame şi pivniţe boltite invită la căutarea uşii secrete (şi evident, a cheiţei fermecate) spre lumea de dincolo, fie ea ţară a Blajinilor, a lui Buratino sau John Malkovich, dacă dăm credit ideii din celebrul film. În fine, concertul susţinut în toamna anului 2013 de Nomen Est Omen într-un spaţiu realmente underground din Centrul Vechi, aflat în proximitatea Curţii Domneşti, a însemnat pentru protagonişti contactul cu lumea (culturală) proto scandinavă, marcă înregistrată History. Altfel spus, lansarea în România a serialului de televiziune Vikingii, de către postul amintit, s-a materializat printr-o petrecere tematică şi un program de muzică veche nordică. Noul set de costume a fost creat special pentru eveniment de către Nomen Est Anca, într-o noapte şi o zi.

Mediterranean Sundance

Turneul mediteranian întreprins de Nomen Est Omen în 2013 a însemnat pentru membrii componenţi mult soare, nisip şi vânt pe timp de zi, două-trei reprize muzicale interpretate pe înserat (în jurul orei 20) şi dans frenetic într-o serie de nopţi pe care semnatarul îşi asumă faptul de a le considera absolut fantastice. Atmosfera piesei lui Al Di Meola, de pe albumul Elegant Gypsy, din 1977, nu poate fi înţeleasă cu adevărat decât "la faţa locului", în context mediteranian. Ritmul binar, mi minorul şi dialogul chitărilor reprezintă soluţia ideală de descriere sonoră a unor stări sufleteşti imposibil de transpus în cuvinte. Revenind, fetele Nomen Est Anca, Adelina şi Gisela s-au întrecut pe ele însele în ceea ce priveşte mişcarea şi veselia, poza-martor corespunzătoare celor afirmate fiind făcută în compania colegilor şi prietenilor de la Spiritual Seasons.

Crai şi crăiese de Curtea Veche

Arhiva este prin excelenţă locul în care îţi poţi pierde viaţa în încercarea de a o găsi pe altora. Incursiunile bine cumpănite vor fi întotdeauna benefice, datorită dorinţei omului de a descoperi, de a şti. Cunoaşterea aduce satisfacţie în sine, fără vreun scop anume, dacă mergem pe logică aristoteliană. Aşadar, din banca de date Nomen Est Omen scoatem la lumină o nouă imagine veche, făcută în toamna anului 2002, cu un aparat Zenit, dintre cele cu film fotografic ... Locul este intrarea în Catacombele Curţii Vechi ale Palatului Voievodal, protagoniştii sunt Mihai, Cristina, Adrian, Ralu, Laurenţiu şi Ralu-Andreea, iar ocazia, un concert (dintr-o serie de două) susţinut într-un spaţiu exterior aflat în proximitate. Conform unui post-it ataşat pe pachetul fotografic, fata Brânduşa, căreia îi datorăm poza, venise din Constanţa direct la concert, pierzând trei sferturi din acesta datorită unei întârziri a trenului. Situaţia ni se pare familiară. În fine, nici unul dintre cei din imagine nu s-a considerat şi nu se consideră crai, cu atât mai puţin crăiasă.

Drachemond

Cu ocazia Festivalului Cetăţi Transilvane 2013, Nomen Est Omen s-a intersectat pentru a treia dată pe parcursul a doi ani cu Drachemond, din Germania. Dincolo de dimensiunea scenică, muzica medievală, aşa cum se cântă în zilele noastre, îşi are un farmec aparte în coordonate să spunem stradale, adică live unplugged. Una dintre pozele care marchează întâlnirea cu Silvia von der Heide, Meister Draco vom Ziegelfelsen, Junker Frank von des Ackers Rande şi Johannes von der Gau, altfel spus cu Drachemond, i-a surprins pe colegii de breaslă în miezul unui workshop deopotrivă atractiv şi educativ. Piaţa Mare din Sibiu este un loc extrem de potrivit pentru promovarea noii muzici vechi.

Nomen Est Omen / Cetăţi Transilvane

Festivalul Cetăţi Transilvane din Sibiu este un reper al mişcării pe care o vom numi, în contextul dat, medievale, din România. De-a lungul timpului, al celor XIII ediţii desfăşurate până în momentul rândurilor de faţă, festivalul a fost o adevărată platformă pentru numeroase formaţii, grupuri şi echipe artistice, una dintre acestea fiind Nomen Est Omen. O poză din 2003 îi înfăţişează pe Cristian Lazăr, Gabriel Bălaşa, Adrian Nastac, Doina Stan, Adam Siminiceanu şi Mihai Plămădeală, în curtea Bisericii Evanghelice. Zece ani mai târziu, în 2013, respectiva fotografie a ieşit parcă singură la iveală, în timpul reorganizării arhivei, de fapt a mutării sale în alt spaţiu. Pentru a intra pe tărâmul unor raţionamente profunde, afirmăm, evident în glumă, că trecerea timpului nu poate fi oprită, dar poate fi marcată.

Legende medievale ale toamnei

Între anii 2000 şi 2002, chitaristul de atunci al formaţiei Nomen Est Omen, Laurenţiu, a colindat mările şi oceanele lumii într-un proiect individual paralel. În acest răstimp, trupa a apelat la trei muzicieni de top, cu puternică experienţă profesională şi carieră ascendentă, care au evoluat în NEO ca invitaţi: Tiberiu, Catălin şi Claudiu. Acesta din urmă nu este nimeni altul decât sibianul Klaus de la Aeternum, care şi-a desfăşurat pe parcursul colaborării activitatea în mod normal cu trupa lui. Aşadar, Claudiu Klaus Conţiu nu a făcut niciodată parte din Nomen Est Omen, aşa cum Mihai Plămădeală, care a fost invitat la rândul său în Aeternum, nu a făcut niciodată parte din această mai nou înfiinţată formaţie. Cele două brand-uri s-au reunit doar cu ocazia unor jam session-uri susţinute la festivalurile medievale de la Sighişoara şi Sibiu.

Nomen Est Anca şi Zvetin Chigot

"Grupul Chigot (Varna, Bulgaria) se ocupă de aproape toate aspectele vieţii medievale, începînd cu gătitul şi dormitul în aer liber şi pînă la recrearea unor arme şi armuri, cît se poate de asemănătoare cu originalele. Reconstituim, printre altele, bătălia de la Varna, care a avut loc în 1444, între armatele Ungariei şi Poloniei, sub conducerea lui Vladislav al III-lea şi a lui Iancu Corvin de Hunedoara, şi armata otomană, pierdută din păcate în favoarea Imperiului Otoman exact în faţa a ceea ce astăzi este oraşul Varna. Referindu-mă la frumosul festival de la Sighişoara, în primul rînd, cetatea este impresionantă, bine păstrată şi deosebit de spectaculoasă din punctul meu de vedere, deoarece în Bulgaria nu avem o astfel de arhitectură, tot ce vedem aici fiind diferit şi nou pentru noi." Zvetin Apostolov (Chigot) în Observator Cultural, "A fost sau nu a fost?", Mihai Plămădeală, nr. 634, iulie 2012

Spiritual Seasons

Toamna anului 2013 poate fi caracterizată drept un anotimp într-adevăr spiritual pentru Nomen Est Omen, unul dintre motive fiind întâlnirea cu formaţia de muzică medievală şi tradiţională Spiritual Seasons, din Kharkov, Ucraina, în Ammochostos, într-o mănăstire construită în jurul anului 1500, pe vremea suveranităţii veneţiene. Printre lucrurile comune pe care le au Viktor, Lidia, Ivan, Anton, Maşa, Mihail şi cei doi Alexandr din trupă cu omologii lor, Mihai, Anca, Gisela, Cristian, Tania & Adelina, sunt o sumă de piese precum Saltarello, Schiarazula Marazula, Tourdion, Palastinalied, Toss the Feather, Follow Me Up To Carlow şi lista ar putea continua.

Women's Fantasy and Medieval Costumes

Un binecunoscut proverb spune că nu haina îl face pe om. O reciprocă a acestui adevăr este că frumuseţea şi veşmintele se potenţează reciproc. Moda, fie ea medievală, presupune, pe lângă rafinament, un simţ estetic extrem de aplicat. Ceea ce dorim să subliniem este că în afară de însuşi corpul care poartă costumul şi de materialele textile folosite, în actul de creaţie a pieselor vestimentare intervin mentalitatea, etica, precum şi diverse alte considerente sociale. Camera Nomen Est Omen a surprins în 2009, la Alba Iulia, un moment de dressing & making-up care le are drept protagoniste pe trei dintre cele mai frumoase prinţese ale acelui festival şi nu numai, posibil de la Zânele Zalăului. Această informaţie nu este însă verificată / confirmată, cea ce ne interesează fiind doar fantezia fără limite a fetelor, prinţese sau zâne, iară nu datele din cartea de identitate.

Cum vă place (As You Like It)

La baza muzicii elisabetane se află ritmul constant şi polifonia, elemente care odată cu trecerea timpului aveau să se metamorfozeze în forme muzicale (mai) complexe. Cântecele erau compuse pe patru sau cinci linii melodice, care se întreţeseau într-un mod similar cu cel din muzica barocă. Caracteristica principală este încercarea de surprindere a stării de spirit şi a emoţiei momentului. În secolul al XVI-lea, muzica urma cinci direcţii principale: avem muzica sacră, de curte, populară, stradală şi de teatru. Nomen Est Mihai şi Lupus Marcel au readus pe străzile din Saxoburgum, precum menestrelii de odinioară, o serie de piese care îi încântau pe contemporanii lui Henry, ai Elizabeth-ei, pe spectatorii lui Shakespeare, Morley sau Dowland. După nota luată pe blockflote şi bătaia de tobă care urmează să vină, în momentul în care a fost făcută poza, piesa interpretată ar putea fi Green Sleeves, In Spring Time sau The Kynges Balade.

Dans şi bune maniere

De-a lungul timpului, Nosa a cucerit publicul de pretutindeni cu regalurile sale coregrafice, fantezia interactivă a dansatorilor şi nu în ultimul rând, cu eleganţa reverenţelor prin care fetele şi băieţii reuniţi sub respectivul nume mărturisesc eticheta unor perioade istorice de mult apuse. Cu ştiinţa de a ilustra prin gest sau cinetică nu ne naştem; aceasta ţine exclusiv de convenţie, context cultural şi ca atare, trebuie dobândită. Putem spune că spiritul rococo îşi are în secolul XXI un solid punct de sprijin în grupul bistriţean. La Cetăţi Transilvane - Sibiu 2007, Nosa a dansat într-una dintre seri, în Piaţa Mică, după cum a cântat Nomen Est Omen. Ne amintim că Ionuţ şi colegii săi au fost îndelung aplaudaţi. Alina şi Peter sunt adevăraţi profesionişti, în muzică, dans, teatru şi nu numai.

Nomen Est Omen XX

2014 este al XX-lea an de existenţă al proiectului Nomen Est Omen. Această cifră rotundă, fără a avea semnificaţie aparte, reprezintă mai mult decât intervalul de timp scurs între prima apariţie publică (sub semnul numelui ales) şi prezent, formaţia având activitate continuă, în sistem concurenţial şi de auto-finanţare. Altfel spus, turnee în ţară şi străinătate, albume - 15 la număr, filmări, apariţii la televiziuni şi radio, interviuri, schimbări de componenţă şi multe - multe alte aventuri. După cum ar spune Leonida Condeescu, personaj al lui Caragiale, acesta este doar începutul.

Any Colour You Like

Any Colour You Like este titlul unei piese, a opta, de pe albumul The Dark Side of the Moon, realizat în 1973 de Pink Floyd, compoziţie semnată de David Gilmour, Richard Wright şi Nick Mason. Privind retrospectiv pozele din arhiva Nomen Est Omen, descoperim la ceva timp distanţă, o serie de detalii asupra cărora nu ne-am concentrat când ne aflam în mijlocul evenimentelor, respectiv în momentele imortalizării acestora, precum filtrele de culoare ale reflectoarele de scenă, din imaginea corespunzătoare rândurilor de faţă. Trecerea nemiloasă a timpului, ne conduce spre întrebarea, pusă evident într-o atmosferă à la Floyd, ce culoare ne place astăzi mai mult, dintre cele prinse în poză.

De la disc de vinil la captură digitală

În anii '80, ascultând It's Five O, Clock, unul dintre albumele formaţiei Aphrodite's Child, de fiecare dată când ajungea la ultima piesă, Such a Funny Night, compoziţie a lui Vangelis Papathanassiou, semnatarul era cuprins de nostalgia unor vremuri şi locuri cu care nu avusese de-a face prin proprie experienţă. Turneul întreprins în insula Afroditei trei decenii mai târziu cu Nomen Est Omen, a numărat o serie de nopţi pline de evenimente simpatice, trăite nemijlocit, la capacitate maximă, într-o atosferă deplin mediteraniană. Vinul mănăstirii Chrysoroyiatissa din Panayia, Paphos, este doar o paranteză rotundă din interiorul uneia drepte, în care ar putea fi scrisă ecuaţia celor întâmplate, cu ale sale multiple necunoscute. Dacă adăugăm faptul că tour manager-ul, Mr Admitos, venerabil chitarist, a cântat la un moment dat cu Demis Roussos, unul dintre cei trei membri Aprodite's Child, putem specula că toate cele văzute şi auzite sunt legate prin fire invizibile, dacă nu cumva reprezintă părţi ale unui acelaşi întreg, ţinut laolaltă prin pulberea de simpatie ce umple spaţiul dintre ele. În această idee, suntem convinşi că sutele de poze şi filme capturate cu telefoane şi alte device-uri similare de către public cu noi pe scenă, îşi au o semnificaţie aparte.

Asocieri

În 2002, la scurt timp după ce au ajuns în Turnu Severin pentru un concert pe care aveau să-l susţină în curtea Muzeului Regiunii Porţilor de Fier, Cristian, Rodica, Mihai şi Adrian, au găsit într-o plimbare prin centrul frumosului oraş, afişul evenimentului Nomen Est Omen, alăturat unuia cu Ninja, ambele postere plasate pe partea interioară a uşilor de sticlă ale celui mai important magazin universal. Cei în cauză au dedus că în Drobeta zilelor noastre, shopping-ul, muzica şi artele marţiale sunt activităţile cele mai populare. Dintre cele întâmplate cu ocazia menţionată, reţinem două aspecte: colegul Laurenţiu, al cincilea element al formaţiei, a primit confirmarea telefonică pentru un contract internaţional individual pe peronul gării din Iaşi, unde Nomen Est Omen tocmai îşi onorase contractul anterior şi a trebuit să-şi schimbe din mers destinaţia & la concertul din curtea muzeului, în public se afla eleva la Liceul de Artă din localitate, cu care avea să fie coleg Mihai timp de şase ani şi cu care chiar avea să danseze la un moment dat într-un spectacol de la Muzeul Enescu din Bucureşti, pe o piesă compusă de Dan Dediu.

Soundcheck

Controlul şi reglajele de sunet ce preced concertele, în special pe cele la mulţi waţi (da, conform DEX-ului, acesta este pluralul de la watt), sunt vitale pentru ca sunetul plecat de pe scenă să ajungă cu bine la public. Nu de puţine ori, cântările susţinute în sesiunile de soundcheck sună mai bine, sau cel puţin mai interesant decât concertele însele. La Caransebeş, de exemplu, prin 2006, Nomen Est Omen a beneficiat de o audienţă de excepţie în timpul sesiunii de reglaj & calibrare, bazată pe un grup de rockeri. Buna receptare, altfel spus feedback-ul pozitiv, reprezintă un beneficiu pentru toată lumea.

Nomen Est Omen & Friends

O poză în care apar treisprezece oameni de acelaşi fel, în sensul că ceea ce îi uneşte, respectiv muzica medievală & renascentistă, este mai puternică decât ceea ce i-ar putea despărţi, lucruri precum invidia, concurenţa, mania grandorii sau a persecuţiei şi alte atitudini similare, reprezintă ceva extrem de rar. Nu este cazul aici pentru nimic din această ultimă listă minimală. În imaginea pe care o însoţesc rândurile de faţă, apar membri a cinci formaţii: Nomen Est Omen, Grafic, Duo Artissimo, Huniadi Cantores, Terpsichore, din patru oraşe diferite: Bucureşti, Arad, Ploieşti şi Hunedoara. Credem că este vorba despre comunicare, în slujba ideii de cultură, privită ca utilitate publică.

Medieval Women's Day

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, Asociaţia Culturală Nomen Est Omen a organizat o expoziţie fotografică al cărei subiect a fost participarea feminină la festivalurile de muzică medievală din România, în perioada 1995 - 2014. Poza reprodusă mai sus a atras atenţia publicului prin ceea ce s-ar putea numi factorul X.

En Garde!

Duelul este un ritual menit să spele o ruşine reală sau închipuită, altfel spus un mijloc neortodox de a face dreptate. La această formă de acţiune extremă au recurs de-a lungul timpului oameni din variate categorii sociale şi profesionale. Deşi "dueliştii" surprinşi de camera Nomen Est Omen la Festivalul Cetăţi Transilvane - Sibiu 2013 nu sunt într-o luptă reală ci doar într-o demonstraţie de scrimă artizanală, imaginea capturată ne-a trimis cu gândul spre cartea lui Jean-Noël Jeanneney, Le Duel, une passion française 1789 - 1914, apărută la editura Perrin în 2011, o investiţie de 8 euro, care a meritat din plin.

Porţile Orientului

Aflate la mijlocul distanţei între Orient şi Occident, Ţările Române au fost pe întreg parcursul Evului Mediu o poartă a Bizanţului de după Bizanţ spre un Apus ocupat până în vremurile Brâncoveanului cu romanicul, goticul, Renaşterea, manierismul, barocul sau chiar cu rococoul. Nomen Est Omen a concertat în câteva rânduri la Palatul de la Mogoşoaia, în Sala Scoarţelor, unde au loc seratele muzicale ale celebrului centru cultural de astăzi. Poza prezentată a fost capturată în timpul unei repetiţii.

Casa Albastră

Situată în Sibiu, pe latura de vest a Piaţei Mari, Casa Albastră datează din secolul al XV-lea. Vecinătatea cu Palatul Brukenthal mută cumva accentul spre acesta din urmă, dar denumirea atribuită edificiului încă din 1819 compensează prin sonoritate posibilul neajuns. Cristian Lazăr a fost surprins în dreptul celebrei Case, cu puţine momente înainte de a urca pe scena celei de-a treisprezecea ediţii a Festivalului Cetăţi Transilvane, în timp ce îşi acorda lăuta. Dacă zidurile ar vorbi, cine ştie câtă muzică medievală, renascentistă şi barocă ne-ar mărturisi că au ascultat vechile clădiri ale Hermannstatdului.

După Shakespeare, Mihai Viteazul

Nomen Est Omen a participat în luna mai a anului de graţie 2014 la Zilele Mihai Viteazul din Craiova, manifestare care a debutat la o zi după încheierea Festivalului Internaţional Shakespeare, nici mai mult şi în nici un caz mai puţin decât a douăzecea ediţie, intitulată Shakespeare al tuturor. Ţinând cont că Mihai Voievod Viteazul, sin Pătraşcu Vodă, care au făcut multe războaie cu turcii şi Shakespeare au fost contemporani, continuitatea celor două evenimente din reşedinţa judeţului Dolj este firească din punct de vedere cultural, chiar dacă raţiunile organizatorice sunt diferite. Cel mai câştigat este publicul, un public cultivat, extrem de deschis şi care răspunde bine la provocări intelectuale. În fine, sonorizarea a fost foarte bună, ca şi pozele făcute de aceiaşi băieţi de la echipa tehnică.

Muzică şi teatru

În 1995, formaţia Nomen Est Omen a interpretat live, în cadrul Festivalului de Artă Medievală de la Sighişoara, muzica pentru un spectacol al trupei Ariel din Râmnicu Vâlcea, devenit între timp Teatru Municipal. Joncţiunea s-a petrecut la faţa locului, în urma unor discuţii purtate la micul dejun (margarină, gem, pâine neagră şi ceai, evident, după buget), moment în care s-au pus bazele colaborării ad-hoc menţionate. Trupa de atunci a prezentat două spectacole, Angajare de clovn, de Matei Vişniec şi încă o piesă, despre Maria Tereza, în cadrul căreia a cîntat ansamblul bucureştean. Zece ani mai târziu, în cadrul Festivalului Cetăţi Transilvane din Sibiu, Nomen Est Omen a concertat în curtea interioară a Muzeului de Istorie, într-un decor cu şevalete şi tablouri butaforice instalat pentru piesa Teatrului Municipal Ariel, Giocondele, spectacol regizat de Brigitte Louveaux. Conform unor surse din interior, Larisa Pop şi Marian Gorovei (violoncel şi vioara) au fost deosebit de încântaţi de jocul actorilor, iar Dragoş Schenkel (percuţie) a remarcat regia. Mihai Plămădeală i-a spus părerile sale Doinei Migleczi ulterior, la o cafea. În fine, cele câteva poze de atunci au fost făcute de un coleg de breasă, de la formaţia Aeternum din Sibiu.

Anul Brâncoveanu

Țara Românească a cunoscut sub domnia lui Constantin Brâncoveanu o perioadă de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale. În urma sa au rămas numeroase ctitorii religioase și un stil arhitectural eclectic care îi poartă numele. Pe 15 august 1714, de ziua Sfintei Maria, Brâncoveanu a fost mazilit, fiind executat la Istanbul, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei) și cu sfetnicul Ianache Văcărescu. La patru secole de la tragicul eveniment, Corina, Marcel, Ana, Anca şi Mihai au cântat în curtea interioară a Palatului Mogoşoaia, într-un loc încărcat de istorie, unde se se auzeau odinioară paşii lui Constantin Brâncoveanu şi alor săi.

Concert din muzică de Cage

Nomen Est Omen a interpretat cu ocazia solstiţiului de vară (2014), piesa lui John Cage, 4'33", într-o formulă de duo, adică Gisela & Mihai. Această cea mai celebră şi controversată creaţie a lui Cage fost compusă în 1952, pentru orice combinaţie de instrumente. Ideea principală a piesei în trei mişcări este că orice sunet poate fi considerat muzică, dacă ştim să îl ascultăm cum se cuvine. Reţinem că în timpul performance-ului de la British Council, Bucureşti, în timpul piesei a început să plouă şi s-a stârnit o pală de vânt, publicul s-a refugiindu-se sub streşini şi în bibliotecă.

Gray's Inn Mask

Anca Dobre & Miki Szekely au fost surprinşi de camera foto a lui Lisandru din Ţara Oltului (de la Gladius Dei) în timp ce interpretau piesa Grey's Inn Mask, pe o scenă din Braşov. Identificarea piesei "din poză" a fost posibilă prin consultarea filmului aferent de concert. Materialul nu a putut fi folosit la nimic altceva, din cauza nenumăratelor intrări şi ieşiri din cadru ale spectatorilor, care nu au prins, în inocenţa lor, ideea filozofică a încercării de filmare de pe trepied, fără operator.

Nomen Est Omen între bănci şi televiziuni

O poză recent descoperită în arhivele NEO, în deja celebrul fişier B 49, îi înfăţişează pe Mihai Plămădeală şi pe Laurenţiu Fratoştiţeanu în timpul unei reprize de soundcheck, după toate aparenţele pentru un concert în aer liber. Pe banner-ul din spate apar siglele unei bănci şi ale unui post de televiziune, ambele din România, iar pe monitoare pare să scrie Albiter, brand braşovean. Indiciile se opresc aici, ceea ce înseamnă că în momentul scrierii acestor rânduri nu putem identifica oraşul şi festivalul în care a fost făcută poza, nici numele celui care a realizat-o sau filiera pe care a ajuns în posesia Nomen Est Omen.

Sighişoara Medievală 2014

Pentru a parafraza o replică din filmul Lucky Number Sleevin, a fost o vreme când Festivalul de Artă Medievală de la Sighişoara era doar un vis (frumos), un proiect (viabil), o speranţă. Astăzi, douăzeci şi mai bine de ani de la prima ediţie, avem de-a face cu o certitudine. Istoria de două decenii a formaţiei Nomen Est Omen se intersectează şi chiar se suprapune pe alocuri cu incredibila poveste sighişoreană.

Hair

Produs în 1979, filmul Hair, readucea cumva în actualitate, la mai bine de un deceniu de la revoluţia socială & sexuală, ideile hippie ale anilor '60. Astăzi, cu aproape jumătate de veac după lansarea marelui hit al lui Scott McKenzie, fără vreo legătură directă cu Gerome Ragni, James Rado sau Milos Forman, asocierea părului cu împletirea şi cu florile continuă să funcţioneze. Imaginea corespunzătoare acestor rânduri a fost surprinsă în vara anului 2014, la Sighişoara, în timpul festivalului medieval găzduit de frumoasa cetate. Fata cu "codiţa" avea să danseze câteva minute mai târziu pe piesa Green Sleeves, interpretată de Nomen Est Omen.

Turneu la Târgu Mureş

Poza comentată a fost făcută special pentru arhiva Nomen Est Omen, în ideea că ceea ce era pe atunci fapt evident cotidian avea să devină, odată cu trecerea timpului, un document vizual relevant. După concertul susţinut la Teatrul Scena, Mihai, Doina, Laur, Larisa şi Cristi au fost fotografiaţi de către Anca, pe drumul care, cel mai probabil, ducea spre terasa unde trebuie să-şi fi petrecut finalul acelei zile frumoase.

Veşnic pe drum

Cȃntecul “Om bun”, un menuet transpus în limbaj folk-prog de cǎtre Dan Andrei Aldea în anii ’70, defineşte prin cuvintele sale însǎşi condiţia muzicianului. Pentru Nomen Est Omen, formaţie de muzicǎ medievalǎ şi renascentistǎ, piesa Sfinx (de pe albumul Lume Albǎ) are o semnificaţie aparte, cu atȃt mai mult cu cȃt melodia este susţinutǎ de blockflote. Conchidem amintind cǎ din anumite puncte de vedere, de evidentǎ sorginte postmodernǎ, Evul Mediu nu s-a încheiat încǎ. Aşa considera la vremea sa şi Don Quijote de la Mancha, el ingenioso caballero.

Roşu şi Negru

Costumele purtate la un moment dat de fetele grupului Nosa au determinat asocierea, deloc surprinzǎtoare, cu romanul lui Stendhal, Le Rouge et le Noir, tradus în englezǎ prin The Red and the Black, în italianǎ prin “Il rosso e il nero”, în spaniolǎ prin “Rojo y negro”, în polonezǎ prin “Czerwone i czarne” şi, în fine, în lituanianǎ prin “Raudona ir juoda”. Extrapolȃnd, mǎştile purtate cu eleganţǎ de aceleaşi nobile dansatoare surprinse în fotografia Nomen Est Omen pot trimite cu gȃndul spre romanul lui Ionel Teodoreanu, Bal mascat, sau, de ce nu, spre emisiunea de divertisment din Romȃnia anilor ’80, “Cu mascǎ, fǎrǎ mascǎ”. Cel mai interesant lucru ar fi sǎ ştim cine sunt cu adevǎrat fetele din imagine, în afara carnavalurilor şi festivalelor medievale cȃnd nu poartǎ costume ori mǎşti.

The Power and the Glory

Turnirul era o competiție în cursul căreia cavalerii Evului Mediu occidental se întreceau în lupte. Aceste competiții se organizau în vreme de pace la castele, ca antrenament, în prezența nobililor sau chiar a regilor. Cȃştigǎtorul era nevoit sa-i dǎruiascǎ adversarului armura și calul. Astǎzi, mentalitatea este radical schimbatǎ, în sensul cǎ ideile cavalerismului au apus de mult; dupǎ cum spunea încǎ din 1980 şi Anni-Frid Lyngstad, în cȃntecul omonim al formaţiei ABBA, învingǎtorul ia tot (The Winner Takes it All). Poza corespunzǎtoare acestor rȃnduri a fost capturatǎ în 2013, la un turnir organizat în apropiere de Baia Mare.

Linie medievalǎ

TDenumite în Statele Unite Renaissance Fairs, festivalurile medievale din Europa, indiferent de titulatura lor exactǎ, merg într-o mai mare mǎsurǎ pe ideea reconstituirii istorice decȃt omologele lor de peste ocean. În lipsa vestigiilor autentice, acestea din urmǎ cautǎ mai degrabǎ refacerea atmosferei decȃt punctarea legǎturii cu vremurile invocate. Desigur, totul se desfǎşoarǎ sub egida divertismentului, indiferent de continent. Festivalul de la Sighişoara a debutat pe coordonate post hippie, a tins a se transforma la un moment dat în festival de folk sau rock, pentru ca, odatǎ cu 2010, sǎ-şi caute identitatea sub egida spectacolului. Regia show-urilor tematice a presupus adunǎrile festive ale participanţilor în Piaţa Mare, defilǎrile sau demonstraţiile în cascadǎ, ca preview al celor ce urmeazǎ a se întȃmpla. În fine, ceea ce pare linie în poza corespunzǎtoare acestor rȃnduri, de la ediţia 2014, este de fapt parte a unui cerc (cu raza mare) de la un astfel de gathering medieval.

Nomen Est Omen în Piaţa Sigma

Principalul festivalul al Sighişoarei a purtat de-a lungul vremurilor mai multe denumiri în acte şi pe afişe, toate conţinȃnd cuvȃntul-cheie “medieval”. Sub aceastǎ egidǎ de sorginte postmodernǎ au intrat, alǎturi de muzica medievalǎ, numeroase momente de folk, world, blues, rock şi aşa mai departe. În ideea de a pǎstra spiritul istoric şi de a mulţumi publicul larg care obişnuieşte sǎ onoreze festivalul, organizatorii au cǎutat sǎ plaseze momentele artistice de inspiraţie istoricǎ în cetate şi pe cele paralele în afara zidurilor. Atȃta doar cǎ rotaţia trupelor pe scenele existente, planificatǎ în relaţie cu faptul cǎ, în general vorbind, show-ul trebuie sǎ continue, a însemnat adeseori şi amestecarea genurilor. Astfel, Nomen Est Omen a cȃntat înainte şi dupǎ formaţii sau interpreţi de toate felurile. Repertoriul şi vestimentaţia au fost adaptate, de la caz la caz, în funcţie de cerinţele momentelor. Poza cu Laurenţiu, Cristina, Mihai, Claudiu şi Adrian, recent gǎsitǎ în arhive, a fost capturatǎ în Piaţa Sigma, cel mai probabil în 2003.

Happy Medieval New Year!

Sărbătoarea populară a nebunilor (Feast of Fools), adaptare medievală a unor festivități antice păgâne (cel mai probabil a Saturnaliilor), era organizată în jurul datei de 1 ianuarie, fiind asimilată celebrării Anului Nou. Scenariul, de sorginte grotescă, presupunea alegerea unui fals episcop sau papă care parodia ritualurile liturgice, a unui lord al neregulilor sau chiar a unui rege arlechin al nebunilor ori al fasolei, personaje care girau schimbarea temporară a rolurilor ierarhice sociale şi profesionale (Lord of Misrule, King of Fools, King of the Bean în Anglia, Abbot of Unreason în Scoţia sau Abbe de la Malgouveme în Franţa). În ciuda interdicțiilor repetate și sancțiunillor impuse de Conciliul de la Basel din 1431, manifestarea a supravieţuit ca atare până în secolul al XVI-lea. Frans Floris cel Bătrȃn sau Pieter Bruegel au tratat magistral subiectul în pȃnzele lor. După proiectul cȃntecelor de cruciadă, război, pelerinaj şi procesiune din 2014, Nomen Est Omen merge în 2015 pe ideea carnavalescă a lumii răsturnate cu susul în jos.

Bisericile fortificate din sudul Transilvaniei

Zidul de incintă din jurul bazilicii romanice Michelsberg din Cisnădioara este prevăzut cu un turn de vest şi unul de poartă, cu drum de strajă zidit şi creneluri. Pe platforma dealului unde a fost construit ansamblul erau aduşi în permanenţă bolovani, folosiţi la nevoie în scopuri defensive. Există şi o legendă a locului care spune că fiecare fecior trebuia să care în cetate o piatră cȃt mai voluminoasă înainte de nuntă, pentru a îşi demonstra puterea. Turneul Nomen Est Omen prin bisericile fortificate din sudul Transilvaniei a presupus şi un concert la Cisnădioara. Ajunşi în ultima clipă la locul faptei, simultan cu autocarul publicului, alcătuit din medicii cardiologi care susţineau, ca apendix cultural al unui congres, evenimentul, membrii trupei au trebuit să care în mare grabă, preţ de un deal interminabil, nu bolovani, ci costume, pupitre şi instrumente muzicale. Poza care le surprinde pe Anca şi Tania odihnindu-se pe pragul edificiului de secol XIII, indică faptul că pentru o viaţă sănătoasă trebuie să practicăm mişcarea, minimum 15 minute pe zi.

Spectacol stradal

După prăbuşirea Imperiul Roman de Apus, funcţia pe care o avusese circul în lumea antică a fost preluată, odată cu instaurarea Evului Mediu Timpuriu, de către menestreli, muzicanţi şi povestitori itineranţi. Odată cu secolul al XI-lea şi-a făcut intrarea pe scena entertainment-ului acelor vremuri o nouă tagmă: aceea a jonglerilor (unele dicţionare echivalează termenul de menestrel cu cel de jongler, dar discuţia este prea amplă pentru a fi tratată cu această ocazie). Pasul următor a presupus fuziunea dintre îndemȃnarea fizică şi naraţiune, premisă a (re)apariţiei circului în Europa. În cadrul manifestărilor stradale de astăzi, jonglerii se bucură, precum odinioară, de o mare popularitate. Despre fata-jongleriţă pe care au aplaudat-o, printre mulţi alţii, membrii formaţiei Nomen Est Omen, la Festivalul Medieval de la Turnu Severin, se poate spune, conform aforismului lui Ezra Pound, că frumuseţea este oftatul scurt dintre o închipuire şi alta.

Concert de muzică medievală

“Modul în care arătăm este imaginea timpului nostru”, după cum spune şi sloganul TVR. De curȃnd a fost găsită în inepuizabila arhivă Nomen Est Omen o poză cu formaţia omonimă, care, cel mai probabil, a fost capturată în 2004, la Sighişoara. Datarea a fost făcută prin mijloace de factură subiectivă: în poză, pe lȃngă Marian, Cristi, Mihai, Dragoş şi Larisa, membrii de atunci ai trupei, apare în centru nimeni alta decȃt Raluca, fostă percuţionistă la Aeternum, invitată în ultimul moment să contribuie cu tamburina la secţiunea ritmică. Puloverul pe care îl poartă, îşi aduce aminte unul dintre componenţi, îi aparţinea prietenei sale de atunci, Dana. Fetele au operat schimbarea în ideea că, în absenţa unei piese vestimentare albe, corespunzătoare liniei generale, respectivul pulover, manufacturat undeva în Extremul Orient, va intra într-un dialog vizual cu fesul lui Dragoş; toate acestea pentru că spectacolul urma să fie preluat de o televiziune. În fapt, modul în care apăreau cei în cauză era imaginea timpului lor, după cum suna şi sloganul postului TV menţionat. În prezentul scrierii acestor rȃnduri, din acea formulă interpretativă mai fac parte doar Mihai şi Cristi.

Femeia în Evul Mediu

Între secolele V şi XV, femeia a jucat o sumă de roluri extrem de diferite în societate: de soţie, mamă, ţărancă, meşteşugară, nobilă, regină mamă, chiar împărăteasă bizantină, dacă ne gȃndim la Irina Ateniana. În urma conciliilor din 441 şi din 553, de la Orange şi Orleans, demnităţile de preot şi de episcop au fost rezervate bărbaţilor, dar odată cu dezvoltarea monasticismului apusean, calea călugăriei, respectiv a stareţiei a fost deschisă şi pentru femei, care au avut astfel posibilitatea de a eluda căsătoria şi procrarea. În festivalurile medievale actuale, femeile au dreptul de a face tot ce fac bărbaţii, cu condiţia să dorească şi să poată.

Dead Can Dance, însă Nomen Est Omen

În 1993, Dead Can Dance lansa albumul Into the Labyrinth, pe care apărea, printre alte piese notabile, The Carnival Is Over. Cȃţiva ani mai tȃrziu, Nomen Est Omen a susţinut un turneu intitulat The Carnival Begins, care ar fi trebuit să culmineze cu editarea unui album de concert, imprimat la Casa Studenţilor din Iaşi. O eroare umană a condus la pierderea ireversibilă a materialului sonor înregistrat, albumul apărȃnd ulterior sub o altă formă şi cu un alt nume. Lisa Gerrard și Brendan Perry avuseseră dreptate, cel puţin în privinţa carnavalului. Imaginea care însoţeşte aceste rȃnduri, a fost capturată în 2013, la Festivalul Cetăţi Transilvane din Sibiu.

Costume medievale

Creativitatea vestimentară a participanţilor la festivalurile medievale atinge, nu de puţine ori, cote notabile. Participarea la un festival medieval poate presupune, cel puţin pentru oamenii care îndrăgesc astfel de manifestări, costumele de epocă. Chiar dacă materialele şi modelele nu sunt întotdeauna similare cu cele la care fac trimitere, creativitatea atinge, nu de puţine ori, cote notabile. Faptul de a ne face costume pe care urmează a le purta în festival(uri), reprezintă, dincolo de alte diverse motivaţii aplicate, un text care vorbeşte despre cum ne vedem, dar şi despre cum suntem cu adevărat. Poza corespunzătoare acestui text a fost făcută la Sighişoara, în 2008, cu aproape şapte ani în urmă, dacă ne raportăm la prezentul scrierii rȃndurilor de faţă. Dincolo de cele afirmate, cum nu haina îl recomandă pe om, membrii Nomen Est Omen se întreabă retoric ce mai fac Andreea şi celelalte frumoase fete din imagine.

Aux Armes, Camarades!

Susţinerea unei armate în Evul Mediu, ca şi în zilele noastre, presupunea un efort financiar considerabil. În afară de costurile echipamentului, arsenalului militar şi de asigurarera hranei pentru combatanţi era nevoie de bani pentru riscurile asumate şi efortul depus, nu de puţine ori, promişi în avans, sub formă de pradă de război. Într-o formulă prescurtată, în fiecare zi de convocare, zece mii de ostaşi consumau cinci sute de vaci şi o tonă de făină de orz (împărţită ca atare şi pe care şi-o coceau singuri, fiecare pluton, ceată sau grup, primind cărămizile de rigoare pentru cuptoare). Din alimentaţia soldatului nu lipsea nici alcoolul, pe continent vin, în Insulele Britanice bere. Pentru festivalurile medievale moderne, industria hotelieră rezolvă integral problemele de cazare şi masă, eventualele suplimente bahice fiind suportate din buzunarele distinşilor cavaleri sau a destoinicilor scutieri, ca şi costumele ori eventualele arme purtate. Remuneraţia se face prin transfer bancar, cu factură emisă. Nimeni nu primeşte astăzi “liber la jaf”.

Cai arabi şi crai

Istoric vorbind, turnirurile erau competiții organizate cu ocazia unor serbări, în cursul cărora cavalerii se întreceau în lupte, cu diverse arme. Luptele ecvestre din cadrul festivalurilor medievale de astăzi, în ciuda atributelor butaforice, îşi atrag atât participanţii, cât şi publicul, acesta din urmă, extrem de larg. Nomen Est Omen a asistat la o astfel de întrecere în Feldioara, loc prin care au trecut odinioară Cavalerii Teutoni. O concluzie care s-a desprins din amintita experienţă a fost că principala condiţie pentru a nu cădea de pe cal este aceea de a nu încăleca. În altă ordine de idei, titlul şi subtitlul textului de faţă împrumută în sens postmodern, pentru atmosferă, câteva versuri (semnate de Şerban Foarţă şi Andrei Ujică) din Anule Hanule, piesă a formaţiei Phoenix.

Me and My Drum (rum pum pum pum)

Piesa “The Little Drummer Boy”, cunoscută şi sub numele de “Carol of the Drum”, a fost compusă de Katherine Kennicott Davis în 1941. Aceasta are la bază un vechi colind ceh, care a fost aranjat (muzical) sub forma unei corale pe patru voci. Partitura originală, semnată Czech Carol freely transcribed by K.K.D, conţine şi un acompaniament de pian, despre care se menţionează că se recomandă a fi folosit doar la repetiţii. Partea cea mai interesantă este că interferenţa sopranului cu alto-ul, tenorul şi basul creează efectele ritmice dorite, trimiţând spre o linie specifică percuţiei. Transpunerea pentru o tobă propriu-zisă ţine de spiritul ludic al protagonistei, care apelează la 101 formule ritmice diferite, câte una pentru pentru fiecare dalmaţian din cunoscutul film animat al lui Walt Disney.

Perfect Dance(s)

Albumul Nomen Est Omen 2015, intitulat “Three of a Perfect Dance”, a fost imprimat într-o formulă instrumentală de trio, între turneul din Neamţ şi cel din Satu Mare, pe durata a trei zile de studio, fiind postprocesat şi multiplicat, coincidenţă sau semn al soartei, în alte trei zile, între amintitul MedievArt Fest Ardud şi Festivalul Medieval Sighişoara. Cele paisprezece dansuri ale albumului au fost aranjate (muzical) pe parcursul celor şase concerte ale turneelor menţionate. În momentul scrierii acestor rânduri, mai sunt 20 de ore până la concertul de lansare din Piaţa Mare a Sighişoarei. Istoria albumului abia de aici va începe.

Muzică medievală la 40 de grade

Sighişoara Medievală 2015 – Iubitori de muzică medievală înfruntă arşiţa verii alături de Nomen Est Omen Nomen Est Omen a susţinut în vara anului 2015 cinci concerte în cadrul Festivalului Medieval Sighişoara, patru pe scena din Piaţa Mare, pe timp de seară, pe o scenă de 600 de metri pătraţi, unul în cea a Primăriei, la miezul zilei pe o scenă fără copertină, într-un moment în care mercurul termometrului arăta 40 de grade Celsius la umbră. Interesant şi în acelaşi timp îmbucurător a fost faptul că la concert au asistat câteva sute de persoane, dintre care câteva zeci de iubitori ai genului au stat, asemenea formaţiei, timp de o oră încheiată în plin soare. Pe parcursul spectacolului, Nomen Est Omen a primit aplauze şi apă plată de la nişte oameni într-adevăr frumoşi, pentru care arşita verii nu s-a constituit într-un motiv suficient de puternic de alegere a umbrei în dauna muzicii.

Reconstituiri istorice

Scurtă istorie a activităţilor de reenactment. Reconstituirile istorice sunt activităţi cu caracter educativ şi de divertisment, prin care sunt aduse cumva în prezent, fără caracter comemorativ, diverse perioade, bătălii sau evenimente care au marcat memoria colectivă. Istoria acestui tip de manifestări este mai veche decât s-ar credea, primii care au reinterpretat scene exemplare desfăşurate în trecut(ul de atunci) fiind romanii. Evul Mediu şi perioada modernă au cunoscut, de asemenea, repunerile în act ale unor momente, să le spunem speciale. În zilele noastre, activităţile de reenactment sunt susţinute de oameni pasionaţi, care se autofinanţează sau îşi găsesc individual sursele de susţinere ale cheltuielilor specifice: echipament, decoruri, cheltuieli de deplasare şi asa mai departe. Tipul de spectacol este bine primit de publicul larg, dar îşi află numeroase critici legate în special de caracterul butaforic şi de interpretarea personală a istoriei. Arhiva foto-video şi jurnalul Nomen Est Omen coţin numeroase exemple ale acestui tip de manifestare, desfăşurate pe parcursul a două decenii în România.

Nomen Est Omen la Cetăţi Transilvane

Nomen Est Omen a participat la 12 dintre cele 15 ediţii ale Festivalului Medieval “Cetăţi Transilvane” organizate până în 2015. Componenţa trupei s-a modificat de-a lungul timpului, aşa cum s-a întâmplat şi cu reperele evenimentului artistic la care ne referim, dar spiritul acestora a rămas înscris pe o aceeaşi axă comună ascendentă. Altfel spus, Nomen Est Omen a crescut în popularitate împreună cu “Cetăţi Transilvane”. De când cu boom-ul internetului, mii şi mii de imagini capturate la festival(uri) iau calea reţelelor de socializare, ajungând instantaneu în toate colţurile lumii, odată cu toate informaţiile legate de cele întâmplate acolo. Poza corespunzătoare acestor rânduri a fost făcută timpul unei parade de deschidere.

Excellent Birds

În legendele Greciei Antice, şoimul simboliza iluminarea şi era mesager al lui Apollo. Pentru primii creştini întruchipa răul, îmblânzirea sa reprezentând convertirea păgânilor. La celţi, aceeaşi nevinovată pasăre era asociată victoriei şi zeului Odin. În Evul Mediu, dresura de şoimi constituia o meserie de mare cinste, iar vânătoarea cu ajutorul acestor zburătoare, o activitate extrem de preţuită de către nobili. Cuvântul “şoim” este generic, desemnând păsările răpitoare de zi, de mărimi variate, agere și puternice, cu ciocul scurt și curbat, cu o crestătură în formă de dinte, care se hrănesc cu pradă vie, mai ales cu păsări. În fine, Festivalul de artă medievală Cetăţi Transilvane de la Sibiu se bucură în mod constant de demonstraţii cu şoimi. Arhivele Nomen Est Omen conţin o serie de imagini cu acest interesant subiect fotografic.

Mrs. Tambourine Woman

Tamburina – un instrument simplu, dar spectaculos. Tamburina a fost atestată încă din Antichitate în Mesopotamia, Grecia sau Imperiul Roman. Uitat în Evul Mediu Timpuriu, acest simplu dar spectaculos instrument de percuţie a fost readus în Europa de către cruciaţi în primele secole ale mileniul al II-lea, intrând rapid în arsenalul menestrelilor. Mozart avea să fie unul dintre primii mari compozitori care au inclus tamburina în creaţiile lor. În Dans Arab, Ceaikovski a apelat, de asemenea, la tamburină. Exemplele sunt pe cât de numeroase, pe atât de diverse. Trecând la “plebicist”, vorba lui Nenea Iancu, în turneele din 2015, Nomen Est Omen a mers pe cartea secţiunii ritmice, în paralel cu tobele sau darbuka (la care evoulează Anca) fiind constant folosită tamburina (de către Dana).

Muzica medievală în secolul tehnologiei

Apariţia telefoanelor mobile prevăzute cu cameră, respectiv a tehnologiei digitale de capturare şi stocare a imaginilor, a schimbat propriu-zis faţa lumii, în sensul că impactul social al acestora a depăşit orice anticipaţie. Muzee, monumente, peisaje naturale, spectacole, fenomene meteo sau feluri de mâncare sunt privite astăzi mai degrabă prin ecranul device-urilor decât pe viu. În 1995, când se înfiinţa Nomen Est Omen, a avut loc, printre altele, premiera filmului Johnny Mnemonic, un SF de referinţă în care apăreau, printre altele, nişte aparate inteligente numite (la singular) Eyephone. Nu peste mult timp, iPhone-urile au cucerit planeta ... Revenind şi particularizând, este interesant pentru muzicienii zilelor noastre să ştie că sunt atât de filmaţi în timpul concertelor.

Free Parking Forever

Costumele de epocă pot constitui subiecte fotografice cu mare potenţial de audienţă, mai ales dacă acestea contrastează cu decorurile urbane ale unor alte timpuri. Festivalurile medievale actuale oferă din plin posibilitatea de captură a unor astfel de imagini. În poza pe care o propunem, ceea ce contează este “factorul” uman, altfel spus cele două fete a căror tinereţe sinonimă cu frumuseţea nu poate fi mascată de nici un costum şi nici un decor, fie ele moderne ori tradiţionale.

Nomen Est Omen la Sighişoara

Prima apariţie scenică a formaţiei Nomen Est Omen s-a produs în 1996, la Festivalul Medieval de la Sighişoara şi a constat într-un concert desfăşurat pe timp de zi pe o scenă improvizată, specifică ediţiilor romantice, după o piesă de teatru, cu respectivele decoruri în spate. Douăzeci de ani mai târziu, Nomen Est Omen avea calitatea de headliner la acest deja clasic, dar întotdeauna alt festival de la Sighişoara, concertele sale fiind programate pe scena principală, una adevărată, în cadrul programelor de seară.

Undeva în Transilvania

Colaborarea dintre formaţia Nomen Est Omen şi Ordinul Cavalerilor Lup a început în 2004, într-un context, să-i spunem, medieval. Cel mai mare divizor comun între cele două branduri a fost şi este pasiunea pentru spectacol, cel mai mic multiplu comun fiind valorile culturale ale Evului Mediu, reiterate în cadrul festivalurilor de gen din zilele noastre.

Un albastru infinit

Pentru publicul larg, povestea concertelor la care asistă începe şi se încheie în spaţiile de desfăşurare ale acestora. Deplasările, uneori de sute de kilometri ori sesiunile de check sound, pentru a nu mai discuta de negocierile şi discuţiile cu organizatorii, aparţin în exclusivitate formaţiilor, mai precis biografiei lor neoficiale. Ca numeroase alte ansambluri acustice, Nomen Est Omen şi-a susţinut adeseori repetiţiile finale în camerele de hotel în care s-a cazat. Lavabila uneia dintre acestea le-a amintit membrilor grupului de un celebru hit de muzică uşoară lansat în România, cândva la sfârşitul anilor ‘70, difuzat la vremea respectivă în heavy rotation, al cărui refren suna astfel: An infinite blue / Sliding on an endless branch / Awakening my sleep / Ransacking my sky.

La porţile Sighişoarei

Poza de mai sus, trimisă nouă în format electronic de peste ocean, îi înfăţişează pe coordonatorii formaţiilor Aeternum şi Nomen Est Omen, fotografiaţi pe principala cale de acces în cetatea Sighişoarei, cel mai probabil în anul 2002. Imaginea a fost făcută cu un aparat de fabricaţie sovietică, marca Zenit, pe un film ORWO, produs în Germania de Est. În fine, textul scris cu marker-ul pe fotografie trimite spre filmul From Russia, With Love, din seria celor cu James Bond. Alături de Mihai Plămădeală apare Klaus Conţiu, purtând un tricou decupat din atmosfera descrisă.

The Meaning of Medieval Music

Spre finalul memorabilului film realizat de Monty Python, “The Meaning of Life”, personajele ajung în Rai, într-un hotel de cinci stele, în care se serbează zilnic Crăciunul şi unde, într-o atmosferă care aminteşte de Las Vegas, o vedetă locală à la Tony Bennett interpretează, ca parte a unui amplu spectacol coregrafic, piesa It’s Christmas in Heaven. Reproducem în continuare câteva versuri emblematice ale acestuia: “It's Christmas in Heaven; the snow falls from the sky / But it's nice and warm, and everyone looks smart and wears a tie”. În spiritul lui Terry Gilliam, Nomen Est Omen a susţinut un recital de Crăciun în piaţa mare a unui castel gonflabil, amplasat în situl unui lăcaş benedictin construit în secolul al XII-lea. Publicul a fost extrem de numeros şi divers, concertul fiind preluat şi de o importantă televiziune.

Wintertime Music

2016 marchează împlinirea a douăzeci de ani de la apariţia primului album Nomen Est Omen. Formaţia a început încă de pe 1 ianuarie pregătirile pentru un un dublu CD, care va conţine pe de o parte piesele înregistrate în 1996, în variantă remasterizată, pe de alta o serie de piese inedite. Până la sesiunea de imprimări, acestea sunt deja incluse în repertoriu şi prezentate în concerte.

Pentru un alt Ev Mediu

Evul Mediu repus în act. Grupurile de reenactment din România şi de pretutindeni îşi dezvoltă activitatea în trei mari direcţii, respectiv, reconstituirea propriu-zisă a unor bătălii sau evenimente, prezentarea pe baze antropologice a modului de viaţă din anumite perioade şi regiuni şi, în fine, tratarea istoriei ca spaţiu imaginar. Indiferent de opţiune, cei implicaţi sunt pasionaţi de ceea ce fac, iar publicul care îi urmăreşte, statistic vorbind, este satisfăcut de cele văzute. Titlul ales pentru rândurile de faţă a fost împrumutat, exclusiv pentru atmosferă, din lucrarea omonimă a savantului Jacques Le Goff, “Pour un autre Moyen Âge”, a cărei lectură îi va bucura cu siguranţă pe cei interesaţi de subiect.

Douce dame jolie

Începând cu secolul al XII-lea, statutul femeii, care fusese puternic zguduit după prăbuşirea Imperiului Roman, a cunoscut un binevenit reviriment, graţie ideilor neoplatonice aduse iniţial de arabi în Andaluzia şi apoi de cruciaţi la marile curţi europene. Alianţele matrimoniale, catarismul occitan, înflorirea cultului Fecioarei Maria, contactul cu societatea celtică, unde femeia era mult mai respectată decât pe continent, povestirile arthuriene, poemele lui Bernard de Sylvester, Alan of Lille şi mai târziu, Dante, sunt alte câteva repere ale fenomenului. Frumoasa domniţă din imagine, care ne-a trimis cu gândul spre ceea ce am putea numi în contextul dat Fedeli D’Amore & Comp, a fost surprinsă de camera foto în 2010, la Festivalul Medieval de la Sighişoara.

La umbra fetelor în floare

Cifra 3 este cel mai des întâlniă în mitologie, basme și povești, de la Cele Trei Grații, Moire sau Gune, la fiii sau fiicele împăratului, la iezii cucuieți, muschetarii lui Dumas (care erau de fapt și de drept patru), la încercările inițiatice ale eroului, până la ciobănașii din Miorița și mult dincolo de ei. Fetele din imagine au fost surprinse în timpul unui concert Nomen Est Omen, susținut în vara anului 2015 la Festivalul Medieval de la Târgu Neamț. În fine, titlul postării este împrumutat, exclusiv pentru rezonanță, de la Marcel Proust.

Hard Rain

Concertul susținut de Nomen Est Omen în București cu ocazia Nopții Institutelor Culturale la British Council a fost precedat de o ploaie torențială ale cărei proporții au fost de dimensiuni epice. Publicul, refugiat temporar in bibliotecă a revenit pe poziții, iar recitalul s-a desfășurat în condiții normale. Programul de muzică elisabetană a conținut, între altele și compozițiile lui Robert Johnson pentru piesa de teatru Furtuna, înregistrate anterior și editate pe albumul Nomen Est Omen, Shakespeare & Friends. Cortul cu care a fost acoperită scena, montat în relație cu buletinul meteo, a făcut față ploii grele, astfel încât finalul manifestării a fost fericit pentru toată lumea.

Undeva în Malembach

Malembach-ul, atestat încă din 1245, a fost una din cele șapte cetăți care au dat numele provinciei Siebenbürgen. Conform unor surse Wikipedia, denumirea derivă din săsescul malemboch, traducerea fiind râu care poartă mult pietriș. În paranteză spus, sintagma corespunde realității geografice, dar deja intrăm într-o altă zonă decât cea care ne interesează. Revenind, Nomen Est Omen a susținut primul său turneu în frumosul oraș de pe malurile râului Sebeș la finele primăverii 2016. Între concertul din Piața Mare și cel din Biserica Evanghelică-Luterană, Cristian, Iolanta, Anca & Mihai au găsit dispoziția pentru o poză făcută pe aleea dintre cele două repere urbane. Atmosfera pozitivă de atunci și de acolo este lizibilă în privirile celor în cauză, cu atât mai mult cu cât aceștia s-au aflat față în față cu călăul Ordinului Cavalerilor Lup, bunul prieten Jan, cel care a capturat imaginea.

Nomen Est Omen & Chigot

Unul dintre cele mai interesante lucruri din lumea festivalurilor medievale este întâlnirea periodică a unor oameni, muzicieni, actori, dansatori, jongleri, fachiri, cascadori, organizatori, voluntari și enumerarea ar putea continua. Nomen Est Omen și Chigot (din Varna, Bulgaria) s-au intersectat în mai multe rânduri de-a lungul timpului, de fiecare dată cu bucurie. Discuțiile despre Kamenitza, Timișoreana, Zagorka și Ursus nu se pot încheia decât în fața unui pahar de vin, indiferent de malul Dunării pe care au crescut strugurii din care se presupune că a fost făcut.

Quo vadis, Sighişoara?

Vineri, 29 iulie, 2016, ultimul weekend al lunii. Aceasta ar fi trebuit să fie prima zi a celei de-a 24-a ediţii a Festivalului Medieval de la Sighişoara. Deşi totul era pregătit din punct de vedere artistic şi organizatoric, festivalul nu se va mai ţine. În ultimul moment, cineva care a avut puterea decizională de a împiedica desfăşurarea acestuia, a dorit să o facă. În prezentul scrierii acestor rânduri nu se ştie dacă va mai fi un festival medieval până la sfârşitul anului, aşa cum s-a anunţat vag într-un comunicat de presă, sub ce formă şi cu ce participanţi. Cert este că tradiţia a fost întreruptă. Indiferent de ce va fi în continuare, Nomen Est Omen gândeşte pozitiv. Ceea ce s-a întâmplat bun şi frumos la Sighişoara până acum nu poate fi anulat. Ne vom întoarce într-o zi, public şi artişti, cei care vom continua să sperăm şi vom mai fi. Poza corespunzătoare textului de faţă este de la una dintre primele ediţii ale festivalului sighişorean. În Nomen Est Omen-ul de atunci pot fi văzuţi, de la stânga la dreapta: Cristian Lazăr, Laurenţiu Fratoştiţeanu, Rodica Haţegan, Mihai Plămădeală, Gabriela Munteanu şi Radu Florian.

Once Nomen Est Omen, Always Nomen Est Omen

Muzica medievală şi renascentistă este factor identitar pentru membrii Nomen Est Omen, care speră că proiectele lor interpretative aduc bucurie în sufletele celor care îi ascultă. Cum o sumă de oameni urmăresc live formaţia de 21 de ani, faptul echivalează cu însăşi confirmarea sensului a ceea ce fac. Restul este doar istorie personală, o formă epică a unui conţinut prin excelenţă, liric.

Bună seara, Sibiiiiu!

Sibiul este o veritabilă capitală culturală europeană, nu doar pentru că a avut acest statut oficial în 2007, ci mai ales datorită oamenilor săi. Nomen Est Omen, care a participat la douăsprezece dintre cele cincisprezece ediţii ale Festivalului Cetăţi Transilvane desfăşurate până în 2015, a avut parte în mod constant de un public deosebit, atmosfera generală fiind de fiecare dată pe măsura capacităţii de receptare a acestuia. În 2016, la câteva zile de la momentul scrierii rândurilor de faţă, vom fi din nou prezenţi la evenimentul din frumosul oraş transilvan.

Povestea celor patru fete

De la primul festival medieval din România, până la capturarea imaginii corespunzătoare acestor rânduri au trecut peste douăzeci de ani. Altfel spus, fetele surprinse de camera foto (într-o iniţiativă a Asociaţiei Culturale Nomen Est Omen de a arhiva un fond de imagini reprezentative) nu se născuseră încă în momentul când a pornit în arcul Carpaţilor întreaga poveste festivalieră de gen. Nu ştim care este povestea aderării fiecăreia dintre ele la un grup de reconstituiri istorice, nici pe cea a asocierii lor, dar suntem siguri că lumea la care visau cei care aveau să construiască an de an proiectul medieval românesc, există cu certitudine astăzi.

Nomen Est Omen / Saltarello

În general vorbind, anumitor lucruri le este sortit să iasă, altora nu, cel puţin nu în orice moment. Uneori poate fi prea devreme, alteori, prea târziu. Altfel spus, există un timp pentru toate, dar aceasta este o altă discuţie. În 2016, Nomen Est Omen intenţiona să imprime materialul pentru un CD, intitulat ReFirst, proiect care presupunea abordarea pieselor care intraseră cu douăzeci de ani înainte pe primul album. Lansarea urma să aibă loc la Sighişoara, ca şi în cazul precedent, iar piesele ar fi trebuit să cunoască formula optimă de interpretare şi înregistrare. Festivalul de la Sighişoara a fost anulat, dar independent de acest fapt, imprimările nu au ieşit aşa cum şi-ar fi dorit protagoniştii, presiunea artistică fiind uriaşă. Proiectul a fost aşadar stopat în faza de post procesare, când toate căile de atac ale anulării s-au epuizat, cu o săptămână înainte de data anunţată. Drept urmare, albumul ReFirst mai are de aşteptat. Între timp, s-a configurat în repertoriul Nomen Est Omen un program de 60’, bazat pe saltarello-uri, estampie-uri şi gigue-uri, program destinat concertelor în aer liber, care a fost foarte bine primit de public în festivalurile la care a fost prezentă formaţia în 2016. După Festivalul Cetăţi Transilvane din Sibiu, Nomen Est Omen a hotărât să înregistreze şi să editeze un album cu acest material, album care se va intitula Saltarello. Pe copertă vor apărea portrete ale celor patru protagonişti, capturate la Sibiu, în ultimele patru ediţii la care au fost prezenţi.

Cetăţi Transilvane 2008

Dincolo de specificul festivalurilor medievale, fiecare ediţie îşi are o atmosferă aparte, la care contribuie nenumăraţi factori, de la cei subiectivi, bunăoară organizarea, până la cei de natură obiectivă, cum ar fi condiţiile meteo. Valoarea prestaţiilor artistice nu ţine însă de termenii contractuali, aşa cum căldura cu care răspunde publicul la spectacole nu poate fi măsurată de nici un termometru din lume.

Reflectoare

Una dintre emisiunile difuzate de Televiziunea Română 1 în anii ‘70 se numea Reflector şi prezenta cazuri rezolvate de infracţionalitate, protagonişti fiind înşişi arestaţii, care îşi exprimau regretele pentru faptele comise. O glumă cel puţin cinică între muzicienii vremii, adresată concurenţilor, spunea că aceştia vor cunoaşte cu siguranţă celebritatea, nu însă în luminile rampei, ci în cea a Reflectorului. Dincolo de aspectul cu pricina, faptul de a beneficia de “lumini” induce o bună atmosferă de receptare, chiar dacă citirea partiturilor devine o încercare ambiţioasă.

De pe fiecare scenă

“From Every Stage” este titlul dublului album live realizat de Joan Baez în urma unui turneu din vara anului 1975. Inspiraţi de acest exemplu/model, credem că pentru Nomen Est Omen ar fi interesant un album de concert, cu piese interpretate de-a lungul timpului în numeroasele şi mai ales diversele festivaluri la care a participat, dar pentru un astfel de proiect ar fi nevoie de eventualele înregistrări, dacă inginerii de sunet au accesat la vremurile respective opţiunea REC a echipamentelor folosite şi au păstrat până acum materialele sonore corespunzătoare. Altfel, din piese imprimate pe reportofoane, telefoane sau camere entry & middle level, calitatea minimă necesară nu poate fi recuperată în etapa de postprocesare. În schimb, ceea ce s-ar putea edita ar fi un catalog cu poze făcute pe (aproape) fiecare scenă, din concerte, de după sau de la sesiuni de soundcheck, împreună cu colegi de trupă, de breaslă, cu oameni “de la sunet” sau din public. O istorie subiectivă, în imagini. Ar putea fi un catalog însoţit de CD.

Flacăra pasiunii

Deschiderea “cu torţe” a festivalurilor medievale este extrem de spectaculoasă. Cei care le poartă trebuie să fie atenţi la vânt, la părul lor şi al celor din jur, dar şi la starea flăcărilor, pentru că nimic nu este mai trist decât o torţă stinsă, aflată încă în procesiune. Brichetele care apar la timpul şi locul potrivit şi combustibilul la purtător rezolvă însă orice posibilă problemă de continuitate. În privinţa focului interior, acesta poate fi alimentat doar prin pasiune, capitol la care cei implicaţi în acţiuni de reenactement stau întotdeauna bine.

Turnir la Sibiu

Folosită de-a lungul întregii istorii, armura a fost determinată de materialele şi tehnologia fiecărei perioade în parte. Pe parcursul câtorva mii de ani, de la piele, os şi lemn, s-a ajuns la bronz şi oţel. Versiunea de armură întreagă, cu plăci, cea mai cunoscută în zilele noastre, a apărut în Europa Medievală odată cu inventarea ciocanelor hidraulice. Trebuie să menţionăm că dezvoltarea armurii este paralelă cu cea a eficienţei armamentului, ideea fiind protecţia maximă, pe cât se poate, fără sacrificarea mobilităţii. Dacă în anii ’90, ordinele de reconstituiri istorice din România, abia înfiinţate, mergeau mai degrabă pe cartea butaforiilor decât pe cea funcţională, de mai bine de un deceniu, acestea s-au aliniat la cele mai onorabile standarde internaţionale. Imaginea care însoţeşte rândurile de faţă a fost capturată în Piaţa Mare din Sibiu, la Festivalul “Cetăţi Transilvane” 2016, într-o pauză de hidratare. La 30 de grade Celsius, cu 40 de kilograme de echipament, un luptător poate pierde 1 litru de apă în doar câteva minute.

Concertul anului

La Mulţi Ani 2017! Fiecare turneu îşi are povestea sa, unică şi irepetabilă. Consideraţia este valabilă şi pentru concerte, chiar dacă acestea sunt susţinute în cadrul unor aceloraşi turnee. Privind retrospectiv, pentru Nomen Est Omen nu a existat în 2016 un anume cel mai reuşit concert, în posibila discuţie intrând o sumă de apariţii scenice din Ardud, Sebeş şi Sibiu, cel puţin dacă ne raportăm la mini-seria de mesaje electronice primite post festum de la spectatori din respectivele oraşe transilvane. După cum se spune, publicul are întotdeauna dreptate. Lor şi tuturor celor care apreciază postarea de faţă, le trimitem link-ul spre o piesă filmată pe o colină de deasupra Sebeşului: https://www.youtube.com/watch?v=VZhK6sXRlbg&list=FLUXdj4vIYOjDqRlOHx4_8Yw

Sleepy Beauties

Astăzi, dormitorul şi intimitatea somnului reprezintă ceva banal. În Evul Mediu lucrurile stăteau însă cu totul altfel. Ţăranii dormeau pe jos, pe saltele subţiri de fân sau muşchi de turbă. În anotimpul rece, încălzirea se asigura prin focuri întreţinute în vetre aflate în mijlocul camerei. Până la incendii era un singur pas şi acela extrem de mic. Nobilii, negustorii sau orăşenii bogaţi îşi puteau permite condiţii mai bune pentru dormit, respectiv paturi cu baldachin, saltea, cearșafuri şi pături. Somptuoase și impresionante, paturile ocupau poziția proeminentă în ceea ce astăzi am numi camere de zi. Evident, conceptul de dormitor nu exista. Concepute pentru întreaga familie, paturile aveau adeseori mari dimensiuni. Oaspeților li se ofereau locuri în paturi comune, aflate lângă şeminee ori sobe, în care dormeau îmbrăcaţi în ţinutele de vizită. Patul a fost cea mai scumpă piesă de mobilier, fiind adeseori menționat în testamente. Păduchii, purecii şi gândacii îşi aveau locul lor legitim în arsenalul destinat somnului, iar oamenii acceptau această stare de fapt ca pe un aspect normal şi inevitabil al vieţii. Chiar şi camerele regale erau populate de micii vizitatori. Cartea lui A. Roger Ekirch, At Day's Close: Night in Times Past descrie în mod sistematic şi exhaustiv cum, cât şi în ce fel se dormea în trecut (în cazul care ne interesează, în Evul Mediu şi Renaştere). În fine, într-un extrem de interesant articol, Danièle Cybulskie aduce în discuţie povestea Frumoasei din Pădurea Adormită în forma sa originală. Este vorba despre romanul fluviu Perceforest din secolul al XIV-lea, în care frumoasa prinţesă Zellandine şi cavalerul Troylus sunt eroii unei intrigi cu un puternic caracter sexual şi metafizic. Varianta light animată de Walt Disney şi cunoscută la scară planetară, a preluat o parte din poveste şi a eludat total problematica de fond. Pentru a reveni la “somnul” care a inspirat rândurile de faţă, fetele din imaginea de mai sus, dansatoare de la grupul Nosa din Bistriţa, au fost surprinse în pauza de prânz a Festivalului Medieval din Târgu Neamţ, ediţia 2015, cu ajutorul unui teleobiectiv Canon EF 70-200mm f/4L USM, de la vreo 40 de metri, de pe scena unde Nomen Est Omen îşi desfăşura sesiunea de reglare a sunetului. Ne amintim, în momentul scrierii acestor rânduri, când sunt – 15 C, că poza la care ne referim a fost făcută într-una dintre acele zile călduroase şi umede, în care umbra copacilor, eventual berea rece sunt cei mai buni prieteni ai omului.

La Porţile Orientului

Cultura Imperiului Roman de Răsărit îşi are baza în Antichitatea greacă şi în creştinism. Dansul şi muzica (aşa-zis) profană au cunoscut o puternică cenzură începând cu secolul IV, fiind luate în consideraţie originile păgâne ale acestora. Aşa cum s-a întâmplat însă cu numeroase legende şi simboluri precreştine, care au fost redefinite şi integrate cu timpul în cultura creştină, dansul şi-a făcut loc până la urmă şi în pars Orientis. În cartea sa, Life and Culture of the Byzantines, Phaidon Koukoules analizează cele mai importante surse istorice privind dansurile perioadei, care sunt descrise amănunţit, aceste descrieri referindu-se şi la instrumente şi forme muzicale. Repertoriul Nomen Est Omen, ansamblu specializat în muzică ludică, include printre branle, pavane, arii, menuete şi o sumă de piese acceptate la recepţii, festivităţi de război ori la Hipodrom, în Constantinopolul perioadei de apogeu a Imperiului.

Photographs And Memories

Poza alăturată a fost capturată în Sibiu, la o repetiţie, cel mai probabil în 2001. Data exactă este incertă, fotografia fiind făcută cu o cameră Zenit, model cu film. Alături de semnatar, al doilea din stânga imaginii, apar Alice, Klaus, Tudor, Ralu şi Stela. În acea perioadă, Nomen Est Omen şi Aeternum se sprijineau reciproc, împărţind scenele, intervalele orare, contractele, chiar repertoriul, sau cântând laolaltă în jam session-uri. Un capitol care există în felurite moduri în biografia multor trupe şi care le aduce protagoniştilor întotdeauna zâmbetul pe chipuri. Titlul postării a fost împrumutat, pentru atmosferă, de la Jim Croce, al cărui album omonim apărea în 1974.

La răscruce de drumuri

Cetăţile, castelele şi catedralele de odinioară au fost înlocuite astăzi de cartiere rezidenţiale, blocuri-turn şi mall-uri ale căror boltiri i-ar fi impresionat cu siguranţă pe arhitecţii epocilor trecute. Chiar dacă muzica prezentului corespunde unor posibilităţi tehnice să le spunem moderne de producţie, stocare şi difuzare, menestreli au existat în Evul Mediu, există şi astăzi, cel puţin sub egida ideii de reenactment, în context cultural. Una dintre scenele cele mai originale pe care a evoluat vreodată Nomen Est Omen a fost amplasată într-o intersecţie din centrul nou al unui mare oraş din România. Aşadar, muzica medievală răsună încă în spaţiile publice ale secolului XXI, cel puţin câteodată, în unele dintre ele. Două menţiuni finale: 1) la ora concertului, traficul a fost restricţionat în zonă; 2) titlul ales pentru rândurile de faţă nu face trimitere spre filmul Crossroads din 1986, în ciuda subiectului muzical al acestuia.

Poveste fără sfârşit

În cartea sa, “Poveste fără sfârşit, Michael Ende atribuie imaginaţiei forţa de a salva lumea. Pentru a interpreta sau a ne bucura de muzică medievală şi renascentistă în secolul XXI este cu siguranţă nevoie de multă imaginaţie. Formaţia Nomen Est Omen, fără a avea pretenţii în sensul enunţat mai sus, îşi are propria poveste, care, în momentul scrierii acestor rânduri, este în derulare de 22 de ani. Descoperirea unor poze în arhivă nu face nimic altceva decât să întârească convingerea că ceea ce odinioară părea banal, capătă odată cu trecerea timpului o aură excepţională. Trupa a evoluat în componenţa din imaginea corespunzătoare în jur de patru ani. Ne aducem aminte că respectiva fotografie a fost făcută în curtea Bisericii Evanghelice din Sibiu, după un concert intitulat Arie Alla Corte Del Re Sole (după cum scrie pe verso, fără a fi menţionată şi data).

Prin Cetăţile Aradului

Nomen Est Omen a întreprins în 2004 un turneu de şase concerte în tot atâtea cetăţi din judeţul Arad, turneu organizat sub egida Filarmonicii de Stat. Fotografia care ne-a amintit de evenimentul respectiv a fost găsită întâmplător într-o mapă cu partituri corespunzătoare unui repertoriu din anii 2000, surpriza fiind totală. Afişul din bordul autocarului în faţa căruia a fost făcută poza menţionează că, în afară de Nomen Est Omen, au mai fost în acel turneu formaţiile Grafic din Arad, Duo Artissimo din Ploieşti şi Trio Consonante din Timişoara, dar şi o sumă de interpreţi de marcă, precum Maxim Belciug, Caius Hera, Manuel Caragea, sau regretatul maestru Deak Endre. În concertele de la Lipova şi Şiria a început colaborarea cu Marcel Sâpcu, liderul formaţiei Grafic, invitat la percuţie pentru piesele de final interpretate de Nomen Est Omen, care venise cu o formulă de blockflote, vioară, chitară şi violoncel.

Who’s Who?

Fiecare formaţie îşi are micile sale jocuri, menite nu atât să impresioneze publicul, cât să inducă o stare pozitivă în rândurile membrilor. Pentru Nomen Est Omen, schimbarea instrumentelor reprezintă deopotrivă o provocare interpretativă şi un subiect fotografic. Şi dacă am adus în discuţie ideea imortalizării unor momente, în cazul nostru legate de activitatea artistică, nu trebuie să ignorăm faptul că în principiu, în spatele camerei se află mai întotdeauna cineva (excepţie făcând cazurile de folosire a timer-ului sau telecomenzii). Oana, autoarea fotografiei care însoţeşte aceste rânduri, este pictoriţă, fapt care a condus în mod natural la încadrarea şi perspectiva montantă prin care personajele au fost detaşate din mulţimea în mijlocul căreia se desfăşura şedinţa foto şi proiectate pe cerul senin de deasupra cetăţii Ardudului. Evident, instrumentele au fost rotite de către cei în cauză.

Festival Medieval la Deva

Nomen Est Omen a susţinut primul său concert în Cetatea medievală a Devei în aprilie 2017, la un an de la finalizarea unei importante etape de restaurare a acesteia. Cetatea, care are un fantastic potenţial turistic, merită un festival pe măsura sa. Ediţia pilot, de o zi, în fapt de şase ore, cea în care Nomen Est Omen a evoluat alături de Ordinul Cavalerilor din Carpaţi, Ordinul Cavalerilor Lup, Scutierii din Muhlbach, Garda de Mureş, Stegarii de Mureş, Frăţia Lupilor Draw, Lupii de Foc şi Teatrul Scena, ar putea fi începutul perfect pentru o manifestaţie care să concureze cu cele de la Sighişoara şi Sibiu. Aşa cum nu zidurile, ci oamenii determină rezistenţa unei cetăţi, calitatea unui festival este asigurată de echipa artistică şi organizatorică, nu de patrimoniul arhitectural sau buget. La Deva, participanţii s-au simţit de minune în spectacole şi în afara lor, individual, dar mai ales împreună. În fine, dacă cineva îl va căuta pe Facebook sau oriunde altundeva pe Gigi Murgu, acreditat ca autor al pozei corespunzătoare acestor rânduri, evident, pentru a îl angaja ca fotograf, nu îl va găsi. Acest nobil nume este folosit în cercuri Nomen Est Omen pentru ansamblul constituit din trepied, timer şi telecomandă foto.

Turn of the Wind Instruments

Instrumentele tradiţionale de suflat au lăsat locul, odată cu trecerea timpului, unor variante îmbunătăţite din punctele de vedere ale manevrabilităţii şi preciziei. Preţul acestor beneficii a fost însă pierderea relativă a unor nuanţe şi a farmecului. Cimpoaiele spaniole, gaita şi puntera, sau cel scoţian, chanter, perfecţionate de maeştrii lutieri ai secolului XXI, sună incredibil de acordat. Acelaşi lucru se poate spune şi despre schalmei-uri, fie ele ciaramella, bombarde sau mizmar. Despre blockflote amintim doar că în Renaştere erau supranumite “instrumente de tortură” datorită instabilităţii sunetelor pe care le produceau. Astăzi, instrumentele vechi se întorc la muzicienii care abordează muzica Evului Mediu. În poza corespunzătoare acestui paragraf, subsemnatul ţine cu mâna sa stângă un blockflote bas, la vedere, iar cu dreapta, aflată la spate, un schalmei. În poza următoare, cele două au fost schimbate, spre satisfacţia domnului Dănuţ, paznicul Casei de Cultură a Sectorului 2, Bucureşti, unde Nomen Est Omen a pregătit două concerte în martie 2017.

Cea mai frumoasă fată din lume

Festivalurile cu specific medieval adună laolaltă oameni frumoşi, acest lucru neînsemnând că tipul menţionat de manifestare artistică ar avea monopolul în domeniu. Nimeni nu a făcut vreodată statistici, studii antropologice sau concursuri demne de a fi luate în seamă, aşa că semnatarul îşi asumă afirmaţia că fiecare fată îmbrăcată în costum de epocă este cea mai frumoasă domniţă din lume, mai ales dacă şi-a făcut singură costumul şi acesta se potriveşte cu culoarea ochilor săi. Poza de faţă a fost făcută, unde altundeva decât la Sibiu, la Festivalul “Cetăţi Transilvane”, în momentul scrierii acestor rânduri, unul dintre cele mai interesante din Europa. Nu, nu ştim cine este misterioasa frumoasă fată din prim plan, dar ştim că tinereţea şi frumuseţea se potenţează reciproc.

Poliţia este cu noi

Pentru buna desfăşurare a festivalurilor medievale este nevoie de sprijinul poliţiei, nu pentru că ar exista pericole iminente privitoare la încălcarea legii, ci pentru că acolo unde se adună multă lume este bine ca serviciile de pază şi protecţie, cele medicale sau contra incendiilor să fie pe fază. Implicarea acestora în proiectele publice este, de altfel, obligatorie. Aspectul poate avea şi conotaţii culturale, cei în cauză fiind, prin natura activităţii lor, spectatori. Ce se întâmplă mai departe, privind receptarea evenimentelor, ţine de fiecare persoană în parte. Fata din imaginea comentată (Anca) a fost surprinsă în timpul unei parade desfăşurate în cetatea Sighişoarei, deopotrivă punct zero şi punct G al mişcării de reenactment din România, un loc de care formaţia Nomen Est Omen este legată prin numeroase fire invizibile. Invizibilă, sau mai bine zis, discretă, este şi prezenţa poliţiei.

Ritm, armonie, melodie

Nomen Est Omen a evoluat în 90% din cazuri în formule de cvintet şi cvartet. De câteva ori, formaţia a mers şi pe ideea de trio, de asemenea, una viabilă. Dacă în apariţiile live, omul în plus este extrem de important, muzical dar mai ales ca semnal vizual, pentru imprimări, trei instrumentişti care îşi fac treaba sunt exact ceea ce trebuie. Nomen Est Omen chiar a scos un album intitulat Three of a Perfect Dance. Totuşi, în turneul de promovare al acestuia, în sprijinul celor afirmate anterior, s-a apelat şi la un al patrulea membru (ca al doilea percuţionist) pentru trianglu, tamburină sau tobă mare. La o scanare rapidă, ne vin în minte instant câteva exemple celebre de formaţii (rock, wave sau punk) care s-au afirmat ca trio-uri: Cream, Emerson, Lake & Palmer, Rush, Police sau, de ce nu, Trio.

Târgu Neamţ în albumul Nomen Est Omen

Unul dintre proiectele work in progress ale formaţiei Nomen Est Omen presupune configurarea unui album foto cu câte o (singură) poză de la fiecare festival la care a participat de-a lungul timpului. La împlinirea a 25 de ani de la înfiinţare, în 2020, se doreşte, cel puţin în prezentul redactării rândurilor de faţă, ca acesta să fie editat sub forma unui catalog fotografic. Imaginile vor fi însoţite exclusiv de informaţiile privind datele, locurile şi componenţa. De la Festivalul Medieval Târgu Neamţ din 2015, a fost preferată o poză de grup care surprinde ideal atmosfera de atunci, din Parcul Ion Creangă, uneia de concert, care ar fi avut oraşul profilat în spatele scenei.

MedievArt Fest

Brand-ul MedievArt este sinonim cu mişcarea de reenactment din România, dar şi cu buna dispoziţie, gândirea pozitivă sau bucuria de a împărţi cu cei din jur valorile comune. Diferiţi prin specificul activităţilor artistice întreprinse, participanţii la astfel de manifestări se completează şi se stimulează reciproc, totul în ideea de oferi publicului (Măriei Sale, Publicului), tot ce au mai bun, mai frumos şi mai adevărat. Andrei, Mihai & Liviu au fost surprinşi în poza aferentă în memorabila dată de 2 iulie 2017, în apropierea Cetăţii Neamţului, pe o pajişte unde, cu 351 de ani în urmă, este posibil să-şi fi aşezat tabăra oastea lui Ioan al III-lea Sobieski.

Menestreli în Cetatea Neamţului

Atmosfera festivalurilor medievale nu îşi are corespondent în nimic altceva din lume. A aparţine unui prezent care include, cu ghilimelele de rigoare, aşa cum se poate din punct de vedere scenografic şi organizatoric, perioade istorice de mult apuse, reprezintă o premisă a participanţilor la astfel de evenimente, artişti sau spectatori. Manifestările de gen din România au crescut în ultimele două decenii numeric, ca nivel artistic, dar şi ca amploare. Un pas viitor ar fi acela ca publicul să poarte, desigur, fără vreo obligativitate, costume de epocă. Dincolo de aceste consideraţii şi în acelaşi timp în spiritul lor, formaţia Nomen Est Omen se bucură de fiecare moment “medieval”, fără a pretinde că vine la festivaluri cu maşina timpului, din vremurile în care a fost compusă muzica pe care o interpretează.

Live in Beijing

În extrem de interesantul turneu întreprins în China de Nomen Est Omen în 2017, singurul lucru cu care nu s-au obişnuit pe de-a întregul membrii formaţiei a fost acela de a îşi vedea numele traduse, în fapt transpuse în hanzi, după cum se numesc logogramele chinezei mandarine. Acest aspect s-a constituit de fiecare dată în prilej de zâmbete şi bună dispoziţie. Mai mult, laitmotivul turneului a fost inventarea de către cei în cauză a unor biografii personale asiatice, totul sub egida ideii de “fantasy”, în special în timpul reprizelor interminabile de ceai, píjiǔ sau báilándì dintre concerte. Dincolo de acest aspect, bucuria că muzica medievală şi renascentistă este bine receptată la distanţă de secole şi mii de mile, reprezintă întărirea certitudinii că artele sunt cel mai universal limbaj, în speţă muzica, ar adauga cu modestie menestrelul semnatar.